3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:18
No menu items!

Gigi Becali duce preoţii să sfinţească traseul pe care se va desfăşura marşul Bucharest Pride

spot_img

Finanţatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a anunţat că va merge duminică pe Calea Victoriei, cu preoţi, să sfinţească traseul pe care se va desfăşura marşul Bucharest Pride, relatează Agerpres.

„Nu ne putem opune. Ce putem face noi? Când ei fac un marş, nu protestăm, că ei sunt liberi să facă ce vor. Şi noi suntem liberi să sfinţim locul, adică să curăţim de duhuri. De exemplu, pe Calea Victoriei, mâine, la ora 6, o să fie o lucrare de sfinţire a locului, de curăţire a duhurilor necurate, că pe acolo, pe unde trec ei, lasă duhuri rele şi fac accidente oamenii, mor oameni după aia”, a spus Becali, sâmbătă, într-o intervenţie la Realitatea TV.

El a afirmat că nu este deranjat de faptul că persoanele LGBT doresc să se căsătorească, prin parteneriat civil, dar nu e de acord cu adopţia şi căsătoria lor în biserică.

„Niciodată adopţie şi niciodată căsătorie în biserică. (…) Duhurile rele, dracii rămân în urma lor pe Calea Victoriei şi fac oamenii accident cu maşina mâine, poimâine, peste o săptămână. Eu nu am treabă cu ei. Acum sunt mai liberal, înainte eram radical. Acum m-am gândit – stai că oamenii nu au nicio vină, eu nu mai dau vina pe om, eu dau vina pe păcat, pe drac, care îl pune pe om să facă păcat. (…) Ce pot să fac eu? Merg pe Calea Victoriei şi sfinţesc cu agheasmă, că mai rămân draci pe acolo, pe o trecere de pietoni, pe o scară de bloc. (…) Mâine, la ora şase, cu preoţi”, a susţinut Becali.

Asociaţia ACCEPT organizează, sâmbătă, marşul Bucharest Pride 2023, eveniment al comunităţii LGBTQIA+, pe traseul Calea Victoriei, Pod Naţiunile Unite, Bulevardul Naţiunile Unite până la Parcul Izvor.

D.Constantin