-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:45
No menu items!

Gigi Becali, audiat în dosarul „Valiza”: „Nu pot spune premierii corupţie” UPDATE

spot_img

Gigi Becali iccj

 

  • UPDATE

Gigi Becali a declarat luni, la Curtea Supremă, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor, precizând că nu mai ştie dacă i-a spus ce este acel act.

  • UPDATE

George Becali a declarat, luni, la Curtea Supremă, că, din momentul în care a intrat în lumea fotbalului, a încercat să înlăture corupţia. El a reafirmat că nu poate spune premierii corupţiei, iar în sensul acesta a vorbit şi cu oficiali străini, care i-au spus că, în alte state, este permisă premierea în regulamente.

Completul de cinci judecători al Curții Supreme a început în jurul orei 12.45 judecarea recursului procurorilor anticorupţie în dosarul „Valiza”, formulat după ce un alt complet de la Curtea Supremă a dispus achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino. La începutul şedinţei de judecată, preşedintele completului, judecătoarea Livia Stanciu, a dispus ca lui Becali să-i fie scoase cătuşele.

George Becali şi-a menţinut decizia de a da declaraţii la acest termen din dosarul „Valiza”. La începutul declaraţiei date în faţa Completului de cinci judecători de la instanţa supremă, Gigi Becali a spus că îşi menţine declaraţiile anterioare şi vrea să facă precizări la acestea. Becali a ţinut să menţioneze că nu a spus niciodată minciuni, deci ceea ce va spune în faţa instanţei „corespunde adevărului”.

Finanţatorul FC Steaua a precizat că, mai întâi, vrea să facă precizări legat de plecarea lui din ţară înainte de pronunţarea sentinţei în dosarul privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării, arătând că voia să meargă să se roage sau să meargă cu familia două-trei zile înainte de condamnare.

Vreau să fac nişte precizări legat de ce s-a întâmplat până acum în situaţiile anterioare referitoare la plecarea mea din ţară. Plecarea mea din ţară era datorită faptului că voiam să mă rog. Sau să merg cu familia două-trei zile înainte de condamnare. De aceea am şi stat în Parlament, să vorbesc cu organele, să nu-mi traumatizez familia

George Becali

Gigi Becali a povestit apoi cum a intrat el în fotbal, dar şi despre meciul cu Gloria Bistriţa, după care a fost acuzat de dare de mită. Finanţatorul FC Steaua le-a spus judecătorilor din complet că nu le poartă pică şi le cere doar să îl lase să vorbească.

Vă dau cuvântul meu de onoare, nu vă port nicio pică, vreau să mă lăsaţi să vorbesc. Da, am promis 5.000, 10.000 pentru meci egal şi 10.000 pentru victorie. În ce condiţii? În 2000, când am intrat în fotbal, am zis: „De azi înainte nu se mai fac blaturi, nu se mai fac aranjamente cu arbitri”. În 2003, am devenit oficial, cu acte – în 2000 eram doar finanţator -, am ajuns proprietar, patron la clubul Steaua. În 2006, mai erau patru etape. Rapidul parcă era înainte. Dau un telefon şi îi spun lui Horoba: „Nea Ioane, jucaţi cu Rapidul, vreau să dau şi eu o primă la jucători”. El vorbeşte cu nea Jean. Nea Jean era blătuitorul blătuitorilor. La vremea aia patronii erau stăpâni şi jucătorii semi-sclavi. Am urmărit autocarul şi când erau la masă am mers la ei. Nu am umblat cu sacoşa cu bani, am fost şi am vorbit cu ei. Eu din fugă le-am spus că pentru egal dau 5.000 şi pentru victorie dau 10.000. Eu am plecat după discuţia cu Horoba, pentru că mi s-a părut ciudat să refuze oferta. Aranjmentele erau făcute cu Jean Pădureanu, în opinia mea. La restaurantul Perla m-am adresat direct jucătorilor echipei. Oricum n-a putut să facă blaturi până la capăt, că următorul meci a fost cu Farul şi l-a pierdut

George Becali

Becali a precizat că în acea perioadă nu era nicio restricţie de regulament, iar preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a spus că „ne facem de râs”, astfel că au fost introduse restricţii, după care iar au dispărut, la indicaţiile UEFA.

Am premiat la ultimele meciuri, niciodată la început. Interesul meu să premiez Bistriţa era acela de a face tot ce pot ca să eradichez corupţia din fotbal, iar Steaua, dacă era, să fie pe merit. Eu vă spun tot ce vreţi să auziţi, mă condamnaţi cu tot ce spun, dar nu pot spune premierii corupţie. Am fost audiat atunci la Parchet

George Becali

Becali a mai arătat că a vorbit atunci cu oficiali străini, cu „Rummenigge şi Breitner”, şi au spus că premierea nu este mită.

Discuţiile au avut loc undeva în 2008, cu o zi înainte de meciul cu Bayern Munchen. Au spus că în alte state europene este permis în regulamentele federaţiilor ca în ultimele trei etape să se poată efectua premieri ale jucătorilor de fotbal din echipele participante. Nu am intrat în detalii cu ei. Am primit acasă de la Direcţia Naţională Anticorupţie NUP în care se spunea că jucătorul nu are prin contract scris că trebuie să câştige un meci de fotbal.

George Becali

Finanţatorul FC Steaua le-a mai spus judecătorilor că el a „curăţat fotbalul” de când a intrat.

Atunci era chestiunea de trufie, nu se câştigau tare mulţi bani la acea vreme, în 2006. Nu ştiu precis dacă în 2006 echipa ce devenea campioana României se califica în UEFA, dar cred că atunci primele trei echipe ce se calificau în campionatul naţional de fotbal puteau participa în Champions League. Nu mai ştiu dacă erau atunci anumite condiţionări. Poţi să fii acţionar la o mie de cluburi, dar majoritar doar la unu. Atunci nu eram nici la Steaua, nici la Buzău.

George Becali

George Becali a mai spus că, înaintea meciului dintre CFR şi U Cluj, a vorbit cu Toni Doboş care i-a spus că, dacă nu le dă jucătorilor primă, el nu poate să-i controleze, pentru că „ăia vând oricum meciul”.

Au fost evenimente şi scandaluri nefericite atunci, nu mai reţin exact cum, cu cine. Am oferit 1,7 milioane de euro numai jucătorilor U Cluj, pentru a înlătura aceeaşi suspiciune ce am avut-o de a nu se face aranjamente între U şi CFR Cluj, echipe între care urma a avea loc un meci de fotbal. Prin acest demers am încercat iar să fiu cel care încearcă fenomenul înlăturării corupţiei din fotbal. De ce nu apare convorbirea când vorbesc eu cu Toni Doboş?

George Becali

El a mai spus că oamenii pe care i-a trimis el cu banii au spus ce le-a spus el să spună, aceştia neavând nicio vină.

Este vina mea, eu am presimţit ceva şi le-am spus să spună că banii sunt ai lui Gigi Becali şi că sunt pentru un teren. Ei nu sunt vinovaţi pentru ce le-am ordonat eu să facă. Declaraţia de atunci a lui Sponte Teia a fost pentru că aşa i-am spus eu. Teia ştia pentru ce sunt banii, dar nu avea nicio treabă. El trebuia doar să se ducă să dea banii: „Dacă pierd, nu le dai nimic, dacă se câştigă, le dai banii”. Teia nu poate fi acuzat.

George Becali

Becali a mai spus că în urma acelui meci şi a rezultatelor finale, Steaua a ajuns pe locul doi.

Deşi DNA susţine că, dacă Steaua obţinea titlul de campioană naţională a României, ar fi încasat aproximativ zece milioane de euro, infirm acuzaţia, arătând că, obţinând titlul doi în campionatul naţional de fotbal, Steaua a obţinut în plus peste suma arătată de procurori aproximativ două milioane de euro. Deci, am avut câştiguri mai mari de pe locul doi decât de pe locul întâi.

George Becali

Finanțatorul FC Steaua a mai arătat că, în 2006, pentru că Gloria Bistriţa nu a acceptat promisiunea de premiere făcută jucătorilor echipei, a decis să se ducă personal să discute cu jucătorii, iar în 2008, U Cluj a acceptat promisiunea şi l-a trimis pe Teia Sponte, precizând că a vorbit cu Doboş, Boca şi Gigel Coman.

George Becali va fi adus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), unde urmează să fie audiat într-un nou termen al dosarului “Valiza”, în care este acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dosarul “Valiza” se află în faza de recurs la Curtea Supremă, iar la ultimul termen al procesului din 22 aprilie Gigi Becali şi-a exprimat dorinţa de a da o declaraţie în faţa instanţei, însă completul de judecată nu a fost de acord şi a amânat dezbaterile, pentru că la proces lipseau doi dintre inculpaţi, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino, care trebuie să precizeze şi ei dacă vor să fie audiaţi.

Decizia ÎCCj este definitivă.

Lucian Mera