-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:20
No menu items!

Gheorghe Flutur și Sulfina Barbu, audiați la DNA în dosarul Elenei Udrea

spot_img

Gheorghe Flutur a fost audiat, joi dimineață, pentru aproximativ jumătate de oră, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). La scurt timp după, la DNA a ajuns și Sulfina Barbu, fost ministru al mediului.

Sulfina Barbu a părăsit sediul DNA după aproximativ o oră. Ea a spus că nu există niciun motiv ca să i se schimbe calitatea de martor în cea de suspect.

„Am fost citată în dosarul în care este cercetată doamna Elena Udrea. Nu-l cunoșteam pe domnul acela. Să sperăm că după ce voi răspunde voi putea face declarații. Nu știu care sunt întrebările, dar probabil sunt în calitate de membru al biroului de conducere al fostului PDL”, a spus fostul ministru al mediului, la intrarea în sediul DNA.

Ea a răspuns că banii la partid veneau din cotizații și din donații.

Citat și el în calitate de martor, Gheorghe Flutur a precizat, la intrarea în sediul DNA, că toată fosta conducerea PDL a fost chemată la DNA. De altfel, fostul premier Emil Boc a anunțat că a fost invitat joi la DNA București, fiind citat ca martor în dosarul în care Elena Udrea este cercetată sub control judiciar.

Zilele trecute au mai fost audiați Adriean Videanu, fost ministru al economiei, Anca Boagiu, fost membru PDL. În acest dosar, au mai fost audiați marți ca martori Vasile Blaga și Ioan Oltean.