Președintele CEC Bank, Radu Ghețea, ar putea fi dat afară de la conducerea instituției de credit până la finalul acestui an, în condițiile în care sub-comisia parlamentară care anchetează activitatea băncii va prezenta raportul privind activitatea acestuia în 18 decembrie.
BNR și CEC Bank au primit, marți, cererile oficiale de prezentare a documentelor necesare pentru anchetarea activității CEC din ultimii trei ani. Potrivit președintelui Comisiei de buget-finanțe din Senat, Cosmin Nicula, va fi cercetat managementul băncii și felul în care au fost respectate normele băncii centrale în acordarea unor credite de tipul celui încheiat cu fiica cea mare a președintelui, Ioana Băsescu.
”În funcție de ce vom descoperi, putem merge până la propunerea de revocare din funcție a conducerii, dar acest atribut revine Ministerului Finanțelor Publice”, a declarat Cosmin Nicula. Radu Ghețea se va prezenta în fața sub-comisiei în 9 decembrie, la ora 11, acesta fiind urmat de șeful Supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză, la ora 12:30, și de vicepremierul Daniel Chițoiu la ora 13:30.
Raportul senatorilor privind activitatea CEC Bank și a conducerii băncii va fi prezentat în 18 decembrie. Ioana Băsescu nu va fi audiată, fiindcă regulamentul Senatului nu permite acest lucru. În 10 decembrie vor fi audiați și prim-vicepreședintele CEC Bank, Andei Liviu Stamatian, și membrii Consiliului de Administrație al instituției de credit.
Sursa Zilei relata recent că, potrivit unor oficiali guvernamentali, Ioana Băsescu și-a negociat împrumutul agricol contractat la CEC Bank cu Stamatian și cu unul dintre cei trei vicepreședinți, Gheorghe Carabasan, oameni numiți de PDL în instituție când portofoliul de ministru al finanțelor era deținut de Gheorghe Ialomițianu. De asemenea, Radu Ghețea nu era străin de aceste negocieri.
Fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a achiziționat un teren agricol de 290,41 de hectare în județul Călărași, contractând un credit ipotecar, pe 30 de ani, de peste un milion de euro și achitând din surse proprii aproape 280.000 de euro. Aste deși valoarea maximă a creditului pentru achiziționarea de terenuri, în cazul CEC Bank, este de 700.000 de euro sau echivalentul în lei.
Șeful Finanțelor, Daniel Chițoiu, declara recent că președintele Traian Băsescu ar fi intervenit personal pentru a recomanda menținerea în funcție a lui Ghețea, până la expirarea mandatului acestuia, respectiv mai 2015.
Cosmina Croitoru