-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:28
No menu items!

Germania va livra arme către aliaţii care vor trimite în Ucraina armament sovietic

spot_img

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat, miercuri, că va livra arme aliaţilor din estul Europei care, în schimb, vor trimite arme din era sovietică în Ucraina, relatează dpa. Justificarea este că ar mai uşor pentru ucraineni să folosească echipament din epoca sovietică.

Guvernul „a concretizat acum aceste acorduri cu mai multe state care prevăd că ele vor fi legate direct de livrări” de arme către Ucraina, a declarat cancelarul german în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri din Bundestag, fără a furniza alte detalii.

Potrivit planului, partenerii est-europeni care trimit arme din epoca sovietică Ucrainei vor primi livrări de arme din Germania în schimb. Justificarea este că ar fi mai uşor pentru soldaţii ucraineni să utilizeze echipament din epoca sovietică, cu care sunt obişnuiţi, în loc de arme moderne occidentale.

Germania a purtat convorbiri cu Cehia, Grecia, Polonia şi Slovenia asupra acestor acorduri. „Am investit multă energie pentru ca asta să se întâmple”, a spus Scholz, adăugând că implementarea va avea loc în următoarele săptămâni.

Între timp, cancelarul nu a comentat asupra solicitării opoziţiei ca Germania să livreze direct Ucrainei vehicule de luptă pentru infanterie şi de aprovizionare.

În schimb, el a confirmat că Germania va furniza doar tipurile de arme pe care alţi aliaţi ai Ucrainei le trimit. „Este o decizie de leadership pe care am luat-o împreună”, a spus el.

                                                                                                                  Adina Silav