-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:03
No menu items!

Germania renunță la cărbunele și petrolul rusesc

spot_img

Germania va înceta orice achiziţie de cărbune rusesc la data de 1 august, urmând ca achiziţiile de petrol rusesc să înceteze la data de 31 decembrie, o schimbare majoră a surselor din care se aprovizionează cu energie prima economie europeană, a anunțat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul german de Finanţe, Joerg Kukies, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În viitor, cea mai mare provocare va fi acoperirea golului care va apărea în momentul în care întreaga Uniune Europeană se va elibera de cele 158 de miliarde de metri cubi de gaze pe an pe care îi furnizează Rusia, a apreciat Joerg Kukies.

„Vom renunţa complet la cărbunele rusesc în câteva săptămâni”, a declarat Joerg Kukies la un forum pe energie organizat la Sydney de Guvernul Australiei şi Agenţia Internaţională a Energiei.

Anterior, Rusia furniza 40% din necesarul de cărbune al Germaniei şi 40% din necesarul de petrol.

„Oricine ştie care este istoria oleoductului Drujba, care a fost un instrument al imperiului sovietic în Europa de Est, ştie că eliminarea acestei dependenţe nu este un lucru uşor dar este ceea ce vom face în câteva luni”, a mai spus Joerg Kukies.

Germania construieşte în regim de urgenţă terminale pentru importul de gaze naturale lichefiate, dar Joerg Kukies a subliniat că, deşi SUA şi Qatarul pot furniza împreună Europei o cantitate de aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaze lichefiate, această cantitate nu va fi suficientă pentru a acoperi golul creat ca urmare a renunţării la gazele naturale ruseşti livrate prin conducte.

„Simpla dorinţă nu va duce la rezolvarea acestei probleme”, a spus Joerg Kukies. Acesta a adăugat că deşi Germania este concentrată pe tranziţia la emisii zero, şi recent a introdus acte legislativ pentru a accelera dezvoltarea de proiecte în domeniul energiilor regenerabile, gazele vor fi esenţiale în procesul de tranziţie energetică.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: Nexta