-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:05
No menu items!

Germania cere test PCR negativ la intrarea în țară, indiferent de zona de risc

spot_img

Germania va cere teste PCR cu rezultate negative la intrarea în ţară pentru toţi călătorii, indiferent dacă vin dintr-o zonă care nu este considerată de risc, au anunţat luni guvernul central şi cele 16 landuri federale germane, relatează EFE, preluată de Agerpres.

S-a stabilit astfel „obligativitatea generală” de realizare a unui test la întoarcerea în ţară, o măsură care o înlocuieşte pe cea anterioară, care se referea doar la zonele de risc şi care prevedeau un test PCR şi o perioadă de carantină.

„Descurajăm orice călătorie în exterior, în general orice călătorie dacă nu este strict necesară”, a declarat la încheierea reuniunii Angela Merkel.

Cancelarul Angela Merkel a mai explicat că guvernul german a contactat companiile aeriene din ţară, astfel încât toţi călătorii care se întorc din vacanţa de Paşte să facă un test „înainte de zborul de întoarcere”. Detaliile acestei măsuri urmează să fie stabilite.