0.2 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 8:40
No menu items!

Pașaportul la control! Germania a suspendat de luni Spațiul Schengen

spot_img

Germania a restabilit luni, controale la toate frontierele sale terestre pentru a combate imigraţia ilegală, dar cu riscul unui efect de domino şi al unor noi tensiuni cu restul Uniunii Europene, notează AFP, potrivit Agerpres.

De luni, controale de poliţie mobile şi staţionare vor fi în vigoare la graniţele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca, pe lângă cele instituite deja la frontierele cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia.

În principiu, astfel de controale la frontierele interne sunt interzise în spaţiul Schengen, dar în cazul unor ameninţări la adresa ordinii sau securităţii publice, ele pot fi introduse pe o perioada de şase luni, cu o prelungire totală care nu depăşeşte doi ani.

Măsura aplicată de luni îi îngrijorează pe primarii din regiunile de frontieră, precum oraşele Kehl şi Strasbourg, legate de o parte şi de alta a Rinului prin „Podul Europei”. Primarii au cerut ca aceste controale „să nu împiedice şi să nu restrângă mobilitatea, coabitarea şi viaţa” locuitorilor.

Acţionând pe peroanele tramvaiului transfrontalier dintre cele doua oraşe, poliţia germană a promis „controale inteligente, nu sistematice, ci aleatorii”, potrivit lui Daniel Rosin, un purtător de cuvânt. „Nu vrem să perturbăm traficul de cele două părţi”, a spus el.

În extremitatea estică a ţării, pe axa rutieră care leagă Germania de Polonia, un mic grup de manifestanţi afişa, nu departe de punctul de control de la Frankfurt pe Oder, pancarte pe care scria „Viitorul nu este închiderea” sau „Lumi deschise, spirit deschis, frontiere deschise”.

Comisia Europeană a reamintit că măsuri de acest fel „trebuie să rămână strict excepţionale”, şi a pledat ca ele să fie „proporţionale”.

Berlinul a invocat necesitatea „protejării securităţii interne împotriva ameninţărilor actuale ale terorismului islamist şi criminalităţii transfrontaliere”.

În ultimele săptămâni, Germania a fost lovită de o serie de atacuri islamiste comise de străini, dintre care cel mai grav a fost un atac cu cuţitul la Solingen, comis de un sirian şi revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

De atunci, guvernul cancelarului Olaf Scholz a înăsprit măsurile împotriva imigraţiei ilegale, într-un context electoral dificil pentru el, cu o ascensiune puternică a extremei drepte în scrutinele regionale din Turingia şi Saxonia la începutul lui septembrie.

Un al treilea scrutin va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în landul Brandenburg, de frontieră cu Polonia.

Germania a dus ani de zile o politică de azil deschisă, primind peste un milion de refugiaţi, mai ales sirieni, în 2015-2016, şi peste un milion de ucraineni după declanşarea invaziei ruse în 2022.

Dar, sub presiunea politicii interne, Berlinul dă acum înapoi.

„Nicio ţară din lume nu poate primi nelimitat refugiaţi”, a justificat ministrul de interne Nancy Faeser, chiar dacă numărul total al cererilor de azil în primele opt luni (160.000) a scăzut cu 21,7% pe un an.

„@Bundeskanzler Scholz, bine ai venit în club!”, a lansat pe reţeaua X prim-ministrul ungar Viktor Orban, principalul promotor de mai mulţi ani în UE al unei linii dure faţă de migranţi.

În Olanda, de asemenea, guvernul a prezentat foarte recent planuri de restricţii drastice în materie de azil. Coaliţia la putere, care include Partidul pentru Libertate (PVV), de extremă dreapta, vrea să înceapă astfel un proces de derogare de la anumite reguli europene în materie.

În Austria, ministrul de interne a prevenit deja că ţara sa „nu va accepta persoanele respinse de Germania”.

Grecia, ţară aflată în prima linie a migraţiei, a apreciat că „răspunsul nu poate fi desfiinţarea unilaterală a Schengen şi pasarea mingii către ţările care au frontiere cu exteriorul UE”.

La rândul său, Varşovia a vorbit despre o măsură „inacceptabilă”.

Şi lucrătorii transfrontalieri se tem de obstacolele în calea liberei treceri. SSW, partidul minorităţii daneze din Schleswig-Holstein, land german la frontiera cu Danemarca, a criticat o măsură ‘de acţionism pur’, cu efecte dezastruoase pentru cei în jur de 12.800 de lucrători care trec în fiecare zi frontiera.

D.Constantin