4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:52
No menu items!

GER în toată ţara. Temperaturile vor coborî şi până la minus 25 de grade Celsius

spot_img

Avertizarea meteorologilor este valabilă de marţi, de la ora 14.00, până vineri, la ora 10.00

ger_iarna

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de rece, ger şi intensificări ale vântului valabilă începând de marţi, de la ora 14.00, până vineri, la ora 10.00. Temperaturile minime vor fi sub minus 15 grade Celsius şi, în unele zone, sub minus 25 de grade C, în timpul zilei temperaturile maxime fiind cuprinse între minus zece şi zero grade C.

În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în toată ţara. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub minus 15 grade C, iar izolat chiar sub minus 25 grade C.

Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între minus 10 şi zero grade C.

În cursul zilei de marţi (6 ianuarie) şi în noaptea de marţi spre miercuri (6/7 ianuarie) vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 55 – 65 de kilometri/oră.

MARŢI

Valorile termice vor continua să scadă, astfel că vremea va deveni deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi, cu precădere în cursul zilei, va mai ninge slab, local în zona de munte, în nord-est şi pe arii restrânse în centru şi sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi  Dobrogea, cu rafale de până la 55 -65 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 9 grade C în estul Transilvaniei şi 3 grade C în Oltenia, iar cele minime se vor situa între minus 20 şi minus 10 grade C, mai scăzute în depresiuni, până în jurul a minus 24 de grade C, dar şi mai ridicate, izolat, în sudul şi vestul ţării, spre minus 8 – minus 7 grade C. Spre dimineaţă, în Transilvania vor fi condiţii de ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va răci, devenind geroasă noaptea. Cerul va avea înnorări temporare şi trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de minus 1 – zero grade C, iar cea minimă va fi de minus 13 – minus 11 grade C.