6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:23
No menu items!

George W. Bush a scris biografia tatălui său

spot_img

Cartea oferă o viziune completă a vieții și carierei fostului președinte american George H. W. Bush

 george-bush

Fostul președinte american George W. Bush a scris biografia tatălui său, George H. W. Bush, de asemenea fost președinte al SUA, a anunțat miercuri editura Crown, precizând că lucrarea va fi publicată la 11 noiembrie, ziua comemorării veteranilor în America, relatează AFP.

George H. W. Bush, cel de-al 41-lea președinte al SUA, a fost decorat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial ca aviator.

„George H. W. Bush a fost foarte devotat în slujba țării, un mare om de stat, precum și un tată extraordinar”, a declarat George W. Bush, președintele SUA între 2001 și 2009.

„Mi-am dorit să scriu istoria vieții sale și sper că oamenilor le va plăcea să o citească”, a adăugat el, potrivit unui comunicat.

Editura Crown a precizat că în aceeași zi cu varianta tipărită va fi lansată o carte audio, prima ediție urmând să fie tipărită într-un milion de exemplare. Editura a calificat apariția acestei cărți drept istorică.

„Este pentru prima dată când un președinte american prezintă viața tatălui său, de asemenea președinte, prin proprii ochi și propriile cuvinte”, a indicat editura Crown, calificând lucrarea drept „biografie unică și intimă”.

Cartea oferă o viziune completă a vieții și carierei fostului președinte american George H. W. Bush, ce include ani de serviciu militar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial în Pacific, activitatea sa de pionierat în comerțul cu petrol în Texas, precum și ascensiunea sa politică în Congresul american, perioada în care s-a aflat la conducerea CIA și mandatul său la Casa Albă (1989-1993).

C.A.