6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 4:46
No menu items!

George Maior la lansarea „Monografiei SRI – 25 de ani”: SRI nu arestează, produce doar informație

spot_img

Serviciul Român de Informaţii şi-a lansat „Monografia – 25 de ani”, la eveniment participând Eduard Hellvig, directorul SRI, dar şi George Maior, fostul director al instituţiei

sri hellvig maior

George Maior a vorbit despre experienţa avută la conducerea Serviciului Român de Informaţii, dar şi despre criticile şi acuzaţiile pe care această instituţie le-a primit în ultima vreme. Acesta a respins ipoteza conform căreia SRI s-ar afla în spatele unor dosare penale.

SRI nu este o instituţie de forţă, aşa cum este poliţia sau armata. Serviciul Român de Informaţii este o instituţie de cunoaştere, e ca un creier al statului. Noi producem informaţia şi o dăm celor care conduct statul. SRI nu conduce statul, nu face arestări. Toată această mitologie este falsă.

George Maior, fost director SRI și actual ambasador al României la Washington

Maior a precizat că o asemenea organizatie, si asta reiese din această monografie, este fundamentală pentru un stat, deoarece este prima linie de apărare a unei țări. Fără informații, nici mecanismul executiv al statului, nici cel de apărare fizică, întruchipat de Armată, nu se poate declanșa în cazul unei amenințări, a adăugat Maior.

Această instituție lucrează zi și noapte pe timp de pace într-un fel de război secret, adânc, pe care-l poartă pentru a pune pe masa decidenților informația necesară pentru a apăra interesele României.

George Maior, fost director SRI și actual ambasador al României la Washington

Şeful SRI, Eduard Hellvig, a spus că şi-ar dori ca pe viitor, SRI să fie mai transparent în comunicare și mai puțin prezent în presă.

O primă observație este aceea că atâta timp cât nu există breaking news, înseamnă că SRI și-a făcut treaba. SRI nu face știri. Atunci când faci știri, înseamnă că există lucruri care nu au funcționat la parametrii care trebuie. Remarc și eu atitudinea pe care a avut-o instituția în trecut la comunicare, la zona academică. Vă spun ce mi-aș dori în perioada următoare de la SRI: aș vrea să găsesc un SRI care să fie mai transparent în comunicare publică, în diplomație, dar mai puțin prezent în zona media, în zona de discuții în contradictoriu, pentru că asta nu face decât rău instituției. Îmi doresc ca la 30 de ani de la aniversare să fie o instituție fanion care să fie respectată și să înțeleagă că patria înseamnă cetățenii ei și că cetățenii sunt prioritari.

Eduard Hellvig, director SRI

Eduard Hellvig a povestit că atunci când era student îşi dorea schimbări şi nu îi plăcea cuvântul linişte, numai că în timp şi-a dat seama că „liniştea are preţul ei” şi că „liniştea României este preţul pe care îl plăteşte fiecare angajat al SRI”.

Serviciul Român de Informaţii şi-a lansat azi „Monografia – 25 de ani”, un volum de o importanţă istorică, la standul Editurii RAO, unde au fost prezenţi George Maior, Eduard Hellvig, Virgil Măgureanu, gen. Lt. Florian Coldea, Ion Cristoiu şi directorul RAO, Ovidiu Enculescu.

M. Nedelcu