Noul ambasador al României în SUA, George Maior, a declarat în emisiunea „Lumini și umbre”, de la B1 TV că românii trebuie să se pregătească pentru a lua decizii grele, iar „anumiţi oameni vor trebui să îşi sacrifice popularitatea de care beneficiază”
Ne vom confrunta cu foarte multe crize. Acum vedem spectacol extern într-un fel, dar extern astăzi devine tot mai mult intern şi din punct de vedere economic şi din punct de vedere al securităţii. Dar la un moment dat şi pe teritoriul naţional vom avea de suferit. Eu tot spun acest lucru. Să nu ne iluzionăm că trăim în pacea kantiană pe teritoriul naţional mioritic. Nu se întâmplă acest lucru. Nu se va întâmpla şi atunci trebuie să fim pregătiţi pentru decizii grele. Inclusiv din punct de vedere al devianţei de la o anumită ideologie sau de la comandamentele, fie că e vorba de Facebook, mass-media sau ce vreţi dumneavoastră. Adică pur şi simplu anumiţi oameni vor trebui să îşi sacrifice popularitatea de care beneficiază pentru a lua decizii în interesul acestui popor.
George Maior, ambasador SUA, fost șef SRI
George Maior a mai spus și de ce a refuzat ofertele „tentante” din politică și a ales diplomația. Argumentul său pentru decizia de a nu rămâne în politică ține de corectitudinea morală, de „fairplay, dacă mai există așa ceva”.
Mă refer la o anumită corectitudine morală. Multă lume, analiști, m-a dat imediat implicat ba în PSD, ba în alte partide, ba în funcții guvernamentale, dar ați văzut că nu s-a întâmplat. Le spun acelor analiști că au greșit când au făcut asemenea estimări. Este un curs firesc. Este prima mea meserie, știu că pot s-o fac, cred eu, bine, dacă nu pot s-o fac bine, știu ce trebuie să fac, îmi cunosc limitele, deci e foarte bine așa.
George Maior, ambasador SUA, fost șef SRI
Ambasadorul George Maior a precizat că ar fi fost o “translație artificială” de la principalul serviciu de informații, dacă ar fi acceptat ofertele tentante de a rămâne în politica românească.
Fostul șef al SRI l-a contrazis pe Traian Băsescu, care a spus că apariţia unei mari moschei în Bucureşti ar fi un pericol pentru România, în condiţiile în care Statul Islamic încearcă să-şi găsească porţi de intrare către Occident. Maior a explicat că fluxul de persoane de origini musulmane va fi acelaşi, indiferent dacă se realizează sau nu o moschee, pe teritoriul României. Nu va crește dramatic doar pentru că avem o moschee nouă în țara noastră, e de părere actualul ambasador al României la Washington. George Maior a atras însă atenţia că dacă cineva ar dori să creeze „lucruri negative, pe teritoriul României”, lucrurile acestea se pot realiza oricum „în alte spaţii, nevăzute, obscure, care scapă controlului statului”. fostul director al Serviciului Român de Informații a mai apreciat că, deşi nu este un fenomen, există români, cazuri izolate, care luptă sub culorile Statului Islamic.
Marilena Nedelcu