Fostul preşedinte american George H.W. Bush se află la Terapie Intensivă într-un spital din Houston încă de duminică, din cauza unei febre persistente, potrivit BBC News. George H.W. Bush a fost spitalizat în Texas pe 23 noiembrie, din cauza unor complicaţii suferite în urma unei bronşite.
Medicii au sperat că îl vor externa repede, dar starea fostului preşedinte nu s-a îmbunătăţit, iar el a fost nevoit să îşi petreacă în spital Crăciunul.
Un purtător de cuvânt al lui Bush a precizat că acesta este supravegheat cu atenţie şi urmează o dietă lichidă, dar că este conştient, alert chiar şi că glumeşte cu personalul medical. Potrivit Realitatea TV, medicii păstrează un „optimism precaut” în privinţa stării de sănătate a pacientului.
Republicanul George Herbert Walker Bush a fost preşedinte al Statelor Unite în perioada 1989 – 1993. El a fost învins de democratul Bill Clinton în 1992.
D.M.