2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:19
No menu items!

George Clooney se căsătorește

spot_img

Actorul american George Clooney se va căsători în luna septembrie, în Italia

 George Clooney

Actorul american George Clooney se va căsători cu logodnica sa, Amal Alamuddin, avocat specializat în drepturile omului, într-o ceremonie ce va avea loc pe 12 septembrie, în Italia, a declarat un prieten al cuplului.

Potrivit unui bun prieten al lui Amal Alamuddin, aceasta pregăteşte deja invitaţiile de nuntă, care îi informează pe destinatarii lor că trebuie, în septembrie, să călătorească până în Italia, cu avionul, şi apoi în Liban.

„12 septembrie este data la care vor să se căsătorească”, a declarat un prieten al viitoarei mirese, citat de Daily Mail. Amal Alamuddin, în vârstă de 35 de ani, s-a născut în Liban, dar a crescut în Marea Britanie.

„Toată lumea crede că ei se vor căsători pe malul Lacului Como din Italia, unde George are o vilă foarte frumoasă, însă Amal crede că ar fi un eveniment lipsit de discreţie. Ei vor să organizeze o petrecere mică într-un sat italian, unde vor putea să controleze accesul fotografilor. Însă nu s-au hotărât deocamdată asupra localităţii. Apoi, ei vor organiza două petreceri spectaculoase pentru familiile lor, la Londra şi în Liban”, a adăugat aceeaşi sursă.

Cei doi au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People. De atunci, starul hollywoodian şi iubita sa au fost văzuţi împreună la New York şi în vacanţe petrecute în Tanzania şi Seychelles.

C.A.