Documentul conţine numele complete ale celor doi viitori soţi – George Timothy Clooney, respectiv Amal Ramazi Alamuddin
Actorul american George Clooney şi logodnica lui, avocata Amal Alamuddin, au obţinut licenţa de căsătorie la Londra, pe baza căreia vor putea să se căsătorească în Italia în luna septembrie, informează contactmusic.com.
Cei doi s-au logodit în aprilie şi urmează să se căsătorească într-o vilă rezidenţială aflată pe malul Lacului Como. Cuplul a obţinut acest certificat de la primăria din Chelsea, un district din Londra.
Potrivit site-ului Dlisted.com, documentul conţine numele complete ale celor doi viitori soţi – George Timothy Clooney, respectiv Amal Ramazi Alamuddin.
Presa internaţională afirmă că George Clooney, în vârstă de 53 de ani, intenţionează să o angajeze pe Lana Del Rey pentru a cânta la ceremonia de nuntă, întrucât logodnica lui, în vârstă de 36 de ani, care a organizat o petrecere a burlăciţelor la New York, luna trecută, este o mare admiratoare a cântăreţei americane.
George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People.
C.A.