1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:05
No menu items!

Geoană prevestește eșecul Opoziției la euroalegeri

spot_img

PSD nu vrea o Dreaptă unită, cu un singur candidat la Președinție.

Mircea_Geoana_SZ

Mircea Geoană regretă faptul că temele europene au dispărut, practic, în această campanie electorală pentru Parlamentul European și spune că situația s-a înrăutațit față de anii precedenți. Într-un interviu acordat RFI, Mircea Geoană crede că, deși sunt extreme de importante, alegerile europarlamentare sunt considerate în România doar „un aperitiv” pentru prezidențiale.

Parcă este mai rău decât în urmă cu cinci sau şapte ani de zile, când am avut alegeri europene. Este adevărat că şi scandalul politic acoperă tot prin zgomot, prin gălăgie, orice altă temă, chiar dacă situaţia internaţională e atât de complicată, încât poate că apetitul pentru teme europene nu este atât de ridicat, dar este păcat, pentru că proiectul european este şi el la răscruce. Şi România este la răscruce şi, dincolo de semnificaţia în plan politic intern a acestor alegeri, care sunt importante, este vorba de un fel de aperitiv pentru prezidenţiale din punct de vedere al raportului de forţe între partide, a modului în care diversele ideologii la nivel românesc şi la nivel european se vor înfrunta şi vor da o rezultantă pentru a doua parte a anului. Dar, în esenţă, este un mare păcat, un subiect atât de imprtant, care ne domină existenţa, care ne domină legislaţia internă care ne domină într-un fel destinul ca ţară – proiectul european să nu fie dezbătut aproape deloc în această campanie.

Mircea Geoană

În plan intern, fostul lider al PSD crede că adevărata miză a alegerilor din 25 mai o reprezintă clarificarea situației de pe dreapta eșicherului politic, în condițiile în care există deja premisele unei victorii concludente a stângii. El spune că formațiunile de dreapta se vor lupta pentru a-și impune voința în ceea ce privește desemnarea candidatului care va fi aruncat în lupta pentru Prezidențiale.

În plan electoral intern, evident că ne îndreptăm către o victorie extrem de concludentă a social-democraţilor români. Mai degrabă, miza este pentru zona de Dreapta, în care fiecare încearcă să ghicească care formaţiune şi care dintre candidaţii Dreptei ar putea să fie aruncaţi în lupta pentru prezidenţiale. Eu cred că scorul prost pe care îl vor face fiecare dintre dânşii – liberali, democrat-liberali şi noul partid înfiinţat de domnul Băsescu – toţi vor face scoruri proaste şi cred că acest lucru, într-o manieră indirectă, va accelera o anumită armonizare pe zona de dreapta şi găsirea – mai rapidă decât credeam şi speram noi, fie vorba, să fim sinceri, în tabăra noastră politică – de o mobilizare şi de expunerea a unui candidat pentru prezidențiale.

Mircea Geoană

Nicoleta Vera