1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:35
No menu items!

Geoană provoacă iar scandal în PSD și are toate șansele să fie dat afară

spot_img

Cu toate că Uniunea Social Liberală l-a desemnat pe Victor Ponta candidatul pentru funcţia de premier, în primăvara acestui an, în interiorul PSD mai este un amator pentru această funcţie care, potrivit unor surse USL, s-ar fi lăudat deja la colegi că ar avera şanse să se încadreze în portretul robot creat de preşedintele Băsescu pentru funcţia de premier: Mircea Geoană.

Prezent la Palatul Parlamentului, la o întâlnire cu minorităţile naţionale, preşedintele PSD, Victor Ponta, a recunopscut că liderul PNL, Crin Antonescu, a avut dreptate când a declarat la un post de televiziune că s-au dat telefoane în PSD de la Cotroceni pentru funcţia de premier.

Ponta n-a dorit să spună despere cine este vorba, declarând iniţial că este o problemă de partid, ca mai apoi, la insistenţele jurnaliştilor prezenţi, să recunoască faptul că este vorba despre o singură persoană. Întrebat de jurnalişti dacă acea persoană este Mircea Geoană, Victor Ponta nici n-a confirmat, dar nici n-a negat, adăugând doar că se distrează când aude acest nume. „Am aflat de la Moş Crăciun”, a spus el ironic.

„Da, Crin Antonescu a avut dreptate cu ce a spus aseară. Şi eu sunt informat. Avem o problemă în PSD pe care o vom rezolva în PSD. Avem o problemă internă în PSD şi cum am făcut întotdeauna, o vom rezolva în partidul nostru”, a declarat Ponta, la Palatul Parlamentului, după insistenţele jurnaliştilor, el nuanţând ulterior spunând că este vorba de o singură persoană care va fi dată afară din partid. „Evident”, a adăugat Ponta refertindu-se la excluderea respectivului din PSD.

„Nu mai are ce căuta în PSD o persoană care a decis să încalce deciziile Congresului (n.r. USL – când a fost desemnat candidatul pentru funcţia de premier), şi obligaţiile pe care noi ni le-am asumat faţă de români. Dar asta e o problemă de-a noastră internă. (…) Eu am toate dovezile că un membru al PSD a vorbit şi în numele preşedintelui României cu alţi colegi de partid”, a adăugat Victor Ponta.

Surse din USL au confirmat pentru Sursa Zilei că ar fi vorba despre Mircea Geoană, fost preşedinte al Senatului, exclus din partid în noiembrie anul trecut şi reprimit în urma sprijinului pe care acesta l-a acordat în luna mai moţiunii de cenzură a USL care a dus la căderea cabinetului Ungureanu. Înainte să piardă prezidenţialele din 2009, Mircea Geoană declara că ar fi dispus să candideze la funcţia de premier. Geoană este acum senator de Dăbuleni, candidând la parlamentarele din 9 decembrie pe listele PSD. C.C.