2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 13:28
No menu items!

Geneva: Reuniune diplomatică pentru detensionarea situaţiei din Ucraina

spot_img

 john-kerry-and-sergei-lavrov

Şefii diplomaţiei Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite şi Uniunii Europene vor încerca, joi, la Geneva să găsească o cale de detensionare a crizei ucrainene la o zi după un afront adus armatei de către insurgenţii proruşi din estul ţării, informează AFP.

Secretarul de Stat american John Kerry, ajuns miercuri seara la Geneva, speră să ajute la stabilirea unui „dialog real între Rusia şi Ucraina”, le-a declarat jurnaliştilor un oficial de rang înalt.

„Statele Unite şi Uniunea Europeană vor să se aşeze la masă cu Rusia şi Ucraina şi să caute căi pentru detensionarea situaţiei în materie de securitate”, a adăugat oficialul citat.

Obiectivul Washingtonului este acela ca Rusia să înceteze să mai susţină şi să încurajeze separatiştii şi să îşi retragă trupele de la frontiera cu Ucraina, a explicat el.

Preşedintele Barak Obama a precizat că dacă Rusia nu va profita de această oportunitate pentru detensionarea situaţiei, prețul ce va trebui plătit va creşte”, în timp ce Casa Albă a declarat miercuri că Statele Unite „pregătesc activ” noi sancţiuni împotriva Rusiei.

„De fiecare dată când Rusia va lua măsuri destinate destabilizării Ucrainei şi încălcării suveranităţii sale, vor fi consecinţe”, a reiterat Barack Obama pentru CBS News. Ruşii „au susţinut – în cel mai bun caz – miliţiile nestatale în sudul şi estul Ucrainei”, a acuzat el.

Purtătorul de cuvânt al Executivului american, Jay Carney, a precizat că Washingtonul aşteaptă de la Rusia, în cadrul reuniunii de la Geneva, să arate un semn privind voinţa sa de a reduce tensiunile în estul Ucrainei.

În opinia ministrului ucrainean al Afacerilor Externe, Andrei Deşciţa, „calea diplomatică” este încă posibilă şi „este singura modalitate de stabilizare a situaţiei”. La sosirea sa la Geneva, el s-a declarat dispus la dialog cu Rusia, dar a exclus să vorbească despre federalizare, aşa cum cer Moscova şi insurgenţii.

„Ucraina, Guvernul ucrainean şi poporul ucrainean trebuie să decidă aceste probleme”, a declarat el. Ministrul a cerut, încă o dată, retragerea trupelor ruseşti de la frontiera estică a Ucraienei, ca Moscova „să nu mai susţină activităţile teroriste din est” şi garanţii ruse privind Crimeea, trecută sub controlul Moscovei în martie.

După mai multe reuniuni bilaterale joi dimineaţă, Serghei Lavrov (Rusia), Catherine Ashton (UE), Kerry şi Deşciţa au prevăzut o reuniune în jurul orei locale 10.00 , urmată de un dejun şi de o declaraţie de presă în jurul orei locale 15.00.

 Confruntarea cu insurgenţii din estul Ucrainei s-a transformat, miercuri, în derută pentru forţele puterii proeuropene de la Kiev.

Pe teren, forţele loiale ucrainenilor au înregistrat înfrângere după înfrângere în faţa grupărilor armate în jurul Slaviansk, oraş emblematic pentru ultima serie de revolte proruse, controlat de sâmbătă de forţele separatiste.

Un convoi ucrainean trimis în cadrul „operaţiunii antiteroriste” lansate de Kiev pentru a prelua controlul a fost blocat de manifestanţi proruşi.

Şase blindate au fost confiscate de un grup de combatanţi în uniforme neidentificaţi, care îşi multiplică acţiunile de 10 zile în estul rusofon. Ei s-au alăturat, cu drapele fluturând în vânt, apărării Slaviansk.

După mai multe ore de confruntare cu manifestanţii, bărbaţii din restul coloanei – formată din 15 blindate care au rămas blocate la Kramatorsk – au sfârşit, unii cu ochii în lacrimi, prin a depune armele, sub strigăte de „bravo băieţi”.

Conform Kievului şi occidentalilor, acest grupări armate, denumite ironic „oamenii verzi” în Ucraina, sunt de fapt militari de elită ruşi, ca şi cei care au operat în Crimeea înainte de alipirea peninsulei ucrainene la Rusia, în martie, însă Moscova neagă că ar avea soldaţi sau agenţi în teritoriul ucrainean.

Într-o altă sfidare faţă de puterea centrală, o grupare de bărbaţi cu cagule şi înarmaţi a preluat controlul primăriei din Doneţk.

C.A.