7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 17:59
No menu items!

Generația de Aur vs Barça Legends 0-2 / Un meci spectacol pe Cluj Arena

spot_img

Sports Festival, eveniment găzduit de Cluj-Napoca timp de patru zile, a reunit zeci de glorii din fotbal, tenis, baschet şi alte sporturi în meciuri demonstrative sau întâlniri cu fanii.

Capul de afiş a fost meciul de fotbal, de sâmbătă, între legendele Barcelonei şi jucătorii generaţiei de aur a României. De la Hagi şi Chivu, şi până la Gabri sau Salinas, marile nume ale fotbalului din anii ’90 au încântat aprope 30.000 de fani prezenţi în tribunele Cluj Arena, scrie News.ro.

Golurile au fost marcate de Salinas şi Hagi, care a jucat în doua repriză pentru Barca Legends, după ce în prima parte a evoluat pentru România.

Generaţia de aur, ”antrenată” la acest meci de cinci stele de Victor Piţurcă, s-a prezentat cu Bogdan Stelea, Florin Prunea, Dan Petrescu, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ionuţ Lupescu, Cristi Chivu, Gheorghe Mihali, Miodrag Belodedici, Ioan Sabău, Iosif Rotariu, Ilie Dumitrescu, Ionel Ganea, Adrian Ilie, Tibor Selymes, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Florin Răducioiu şi Răzvan Prodan, fiul regretatului Daniel Prodan.

Barca Legends, cu Albert Ferrer pe banca tehnică, i-a avut în replică pe Arnau, Gabri, Jesús Angoy, Jose Edmílson, Sonny Andersson, Frédéric Déhu, Sánchez Jara, Juliano Belletti, Julio Salinas, Miquel Àngel Nadal, Lluís Carreras, Éric Abidal, Miquel Soler, Oscar Arpón, Patrick Andersson şi Juan Carlos.

Meciul a fost arbitrat de Ion Crăciunescu. Cei aproape 30.000 de fani au făcut valuri în tribune şi i-au aplaudat generos pe protagonişti, care au luat meciul în serios, în pofida vârstei, dar s-au şi distrat la cote maxime. Au arătat de ce sunt atât de iubiţi după mulţi ani de la meciurile oficiale, prin măiestrie şi bucuria jocului. S-au dat autografe, s-au făcut fotografii şi toată lumea s-a bucurat de o zi dedicată gloriei.

Partida de fotbal a avut loc la o zi de la un alt eveniment de gală – meciul demonstrativ de tenis, din BT Arena, la care s-au aliniat Goran Ivenisevici, Andrei Pavel, Florin Mergea, Mike Bryan, Adrian Ungur.

La meci au participat nu doar tenismenii profesionişi, foşti sau actuali, ci şi Cristian Chivu, care alături de Andrei Pavel, a dat replica dublului format din Mike Bryan şi unchiul lui Rafa Nadal, Miguel Angel Nadal, fost fundaş al Barcelonei.

Şi foste glorii ale baschetului românesc, între care Ghiţă Mureşan, sosit special din SUA, Mircea Cristescu, Virgil Stănescu, Horia Rotaru, Mihai Pulbere sau Dorin Pintea, s-au întâlnit cu fanii sâmbătă la o discuţie liberă, în care s-au rememorat momente de aur din anii ’90, s-au făcut fotografii şi s-au acordat autografe.

De asemenea, miile de iubitori ai sportului au avut ocazia să participe la întreceri de amatori în peste 20 de sporturi, organizate în zonele generoase dedicate Sports Festival, care se încheie duminică.

Sports Festival (14-17 iunie) se desfăşoară în calendarul pe 2018 al municipiului Cluj-Napoca, după ce acesta a fost desemnat, în decembrie 2017, între cele 22 de comunităţi continentale recompensate cu titlul de ”Oraş european al sportului 2018”, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bruxelles.

Titlul este conferit de ACES Europe (European Capitals and Cities of Sport Federation), organizaţie non-profit recunoscută în Cartea Albă a Comisiei Europene, şi vizează recunoaşterea internaţională a comunităţilor care valorizează sportul şi creează contexte favorabile dezvoltării acestuia pentru locuitorii săi.

Alex Militaru