Adjunctul șefului Jandarmeriei Române pe probleme de Logistică, generalul Neculai Bontic, a fost pus sub acuzare de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru 17 infracțiuni de luare de mită, dar și pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și participație improprie la infracțiunea de delapidare, în formă continuată.
Sursa Zilei anunța încă de luna trecută că generalul Bontic este vizat de o anchetă a DNA, acesta semnând o primă declarație în fața procurorilor pe 17 iunie.
DNA a transmis vineri, într-un comunicat de presă, că, în perioada 2005 – 2012, Neculai Bontic, în calitate de adjunct pentru Logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a pretins și primit de la subordonații săi din unitățile din București și din țară mai multe bunuri, estimate în acest moment la o valoare de peste 130.000 lei, pentru ca, în schimb, uzând de prerogativele funcției sale, să-i protejeze pe acești subordonați pe parcursul carierei profesionale.
De asemenea, învinuitul Bontic Neculai a impus subordonaților ca, în mod periodic, să alimenteze cu carburanți auto aflați în patrimoniul unităților de jandarmerie autoturismele personale ale învinuitului. De asemenea, acesta a cerut subordonaților săi ca, în timpul programului de lucru, să folosească bunurile și resursele aparținând unităților în care își desfășurau activitatea și să presteze diverse tipuri de servicii în folosul personal al învinuitului Bontic Neculai. În această modalitate, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 80.000 lei.
Direcția Națională Anticorupție
Raluca Dan