0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 21:51
No menu items!

General Motors recheamă în service 300.000 de maşini pentru posibile probleme la sistemul de frânare

spot_img
foto: carsfolia.com

Grupul american General Motors (GM) va rechema în service aproape 300.000 de maşini Chevrolet Cruze, fabricate în 2011 şi 2012, din cauza unor posibile probleme la sistemul de asistenţă la frânare, relatează CNN. 

Potrivit postului de televiziune, maşinile Cruze care dispun de cutii de viteze automate în şase trepte şi de motoare turbo de 1,4 litri prezintă posibilitatea „pierderii intermitente a asistenţei la frânare”, situaţie în care şoferii trebuie să apese mai puternic pedala de frână pentru a opri autovehiculele, a declarat un purtător de cuvânt al GM.

GM are cunoştinţă despre 27 de presupuse accidente uşoare, fără rănirea unor persoane, care ar putea avea între cauze această chestiune”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Posesorii de autovehicule afectaţi de rechemare vor putea apela la dealerii auto pentru remedierea problemei. Maşinile vizate de rechemare au fost asamblate la o fabrică din Ohio.

GM a anunţat, de asemenea, în iunie, rechemarea a 194.000 de SUV-uri din cauza riscului de incendiu.

R.D.