Grupul francez GDF Suez a preluat un pachet de 9% din acțiunile deținute de austriecii de la OMV la Nabucco Gas Pipeline International, compania de proiect a proiectului pentru gazoductul Nabucco, se arată într-un comunicat al OMV. Suma tranzacției și nici alte detalii nu au fost dezvăluite. GDF Suez a devenit cel de-al șaselea partener în proiectul Nabucco.
„Intrarea GDF Suez în proiectul Nabucco West reprezintă un progres semnificativ. Demonstrează că suntem pe calea cea bună pentru a furniza Europei mai multe gaze naturale și pentru a asigura noi surse de gaze pentru viitor”, a declarat în comunicat directorul general al OMV, Gerhard Roiss.
În urma tranzactiei, acționarii Nabucco sunt: Transgaz Mediaș (România), BEH (Bulgaria), BOTAS (Turcia), MOL (Ungaria), GDF Suez (Franța) și OMV (Austria). OMV a preluat în martie participația de 16,67% a grupului german RWE la Nabucco, după ce această companie a decis să se retragă din proiect. Anterior, OMV deținea 16,67% din acțiunile consorțiului.
Proiectul Nabucco West vizează alimentarea Europei cu 31 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, printr-un gazoduct care ar urma să transporte gaze din Turcia până în Austria, prin Bulgaria, România și Ungaria.
Inițial, gazoductul trebuia să traverseze și teritoriul Turciei, având o lungime de 3.900 de kilometri și un cost estimat la aproape 8 miliarde de euro. Proiectul a fost revizuit anul trecut și redenumit Nabucco West, lungimea fiind redusă la 1.315 kilometri. Costul noului proiect nu a fost precizat.
C.C.