-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:07
No menu items!

Gazprom a mărit cu o treime prețul gazelor naturale livrate Ucrainei

spot_img

 Gazprom1

Grupul rus Gazprom a eliminat, marți, reducerea de preț acordată la sfârșitul lui 2013 pentru gazele naturale livrate Ucrainei, a declarat directorul general de la Gazprom, Alexei Miller, transmite Reuters.

În decembrie 2013, Rusia a convenit să acorde Ucrainei un program de sprijin în valoare de 15 miliarde de dolari, precum și reducerea cu 33% (până la 268,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi) a prețului gazelor naturale rusești livrate Ucrainei, după ce autoritățile de la Kiev au refuzat să semneze un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană.

În februarie 2014, tensiunile politice dintre Rusia și Ucraina au escaladat după ce președintele ucrainean Viktor Ianukovici, susținut de Moscova, a fost înlăturat de la putere în urma unor proteste de stradă.

„În conformitate cu contractul în vigoare cu privire la livrările de gaze naturale, în al doilea trimestru al acestui an prețul gazelor naturale livrate Ucrainei va fi de 385,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi”, a afirmat Alexei Miller, subliniind că discountul acordat în luna decembrie nu mai este valabil.

Acordul agreat în luna decembrie prevedea că prețul gazelor naturale poate fi revizuit trimestrial, în perioada cuprinsă între zilele de 5 și 10 ale primei luni din noul trimestru.

C.A.