-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:06
No menu items!

Gazprom și Slovenia au semnat pentru tronsonul South Stream

spot_img

gazprom

Concernul energetic rus Gazprom și Slovenia au semnat marți contractul pentru tronsonul sloven al gazoductului South Stream.

Acordul a fost semnat la Moscova de Alexei Miller, CEO al Gazprom, și Marjan Eberlinc, director general al companiei slovene Plinovodi, în prezența premierului rus, Dmitri Medvedev.

Conducta South Stream va fi dată în folosință în primul trimestru al anului 2016 și va alimenta cu gaze Europa Occidentală, inclusiv Grecia şi Italia, trecând prin Marea Neagră spre Balcani. Rusia intenționează astfel să ocolească Ucraina, principala ţară de tranzit în prezent, pentru a evita divergențele avute în trecut privind livrarea de gaze spre ţările UE.

Gazoductul, a cărui construcție va fi demarată în luna decembrie,  va avea o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe tronsonul maritim. Pentru realizarea părţii terestre a conductei, Gazprom a semnat acorduri interguvernamentale cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia şi Austria.