-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:17
No menu items!

Gaura la buget depășește 8 miliarde de lei după primele nouă luni ale anului

spot_img

sigla finante minister

Deficitul bugetului general consolidat a depășit, după primele nouă luni ale acestui an, 8 miliarde de euro, ajungând la 1,3% din PIB. Finanțele spun că s-a respectat ținta asumată cu finanțatorii externi, chiar dacă deficitul este cu 13,6% mai mare decât cel înregistrat anul trecut.

La categoriile mari de venituri, doar cele din impozitul pe profit au fost pe minus, cu 1,3% față de primele nouă luni ale anului trecut. În schimb, la capitolul cheltuieli, s-au înregistrat creșteri pe toată linia, cu excepția celor de investiții.

Astfel, deși veniturile totale au crescut în primele nouă luni cu 4,4%, cheltuielile au avansat cu 4,8%. Cel mai mult au crescut cheltuielile cu salariile angajaților de la stat, cu 14,7%, urmate de cele cu bunuri și servicii (12,1%). La polul opus, cheltuielile de investiții au suferit cea mai mare scădere. Cele de capital au fost cu 11% mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cheltuielile pe proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile au scăzut cu peste 8%, în timp ce banii alocați de stat pe programele cu finanțare rambursabilă au scăzut cu peste 46%.

Deși cifrele arată că veniturile sunt în creștere, reprezentanți ai PSD spun că Guvernul ar putea introduce noi taxe, pentru a acoperi cheltuielile. Asta în condițiile în care Executivul a decis, în septembrie, introducerea contribuției de asigurări de sănătate pentru veniturile din chirii, deși premierul Victor Ponta declara, la mijlocul lunii august, că singurele creșteri de taxe convenite cu FMI și CE sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine.

Tot Ponta le-a transmis liberalilor, la întâlnirea USL de săptămâna trecută, că încasările la buget nu sunt cele prognozate şi le-a propus unificarea cotei unice şi a TVA la 22%, măsura urmând a fi aplicată începând din 2014.

Ideea a fost însă ferm respinsă de PNL. „Victor Ponta nu a făcut o asemenea propunere, a făcut pe fugă, ca într-un soi de avanpremieră, a evocat câteva variante. Un lucru e clar: PNL nu va accepra majorarea cotei unice atât timp cât va fi la guvernare. În plus, ştiţi foarte bine că premierul Ponta a invocat chiar în vizita sa din SUA că unul dintre atuurile României este cota unică de 16%”, a spus Crin Antonescu la B1TV.

Cosmina Croitoru