-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:21
No menu items!

Gata cu măștile la școală! De miercuri elevii NU mai sunt obligați să le poarte

spot_img

Odată cu încetarea stării de alertă, se anulează restricțiile, cât și facilitățile din școli și universități. Dispare obligativitatea purtării măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online .

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Astfel, elevii nu mai sunt obligați să meargă cu măști la școală (masca se păstrează cu titlu de recomandare, alături de respectarea regulilor de igienă), iar facultățile și școlile nu mai pot organiza cursuri online sau examene online, potrivit oficialului, arată Edupedu.ro

Sorin Cîmpeanu a precizat că nu este nevoie de abrogarea ordinului comun al Ministerelor Educației și Sănătății, care a reglementat până acum funcționarea școlii în timpul pandemiei COVID-19. “Ordinul comun este emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 141 din 2020 și a Legii 55 din 2020. Ieșirea din starea de alertă echivalează cu faptul că acest ordin comun își încetează automat valabilitatea“, a explicat ministrul Educației.

Mâine, la miezul nopții, expiră starea de alertă instituită pentru gestionarea pandemiei.  

                                                                                                                    Adina Silav