4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:33
No menu items!

Garanti reduce timpul în care se poate solicita un credit. Nimic însă despre scăderea dobânzilor

spot_img

Garanti reduce timpul în care se poate solicita un credit. Nimic însă despre scăderea dobânzilor

Garanti Bank și-a extins platforma de solicitare de credite iLoanU și a integrat-o în Garanti Online, serviciul de internet banking al băncii. Banca însă nu anunță nicio reducere de dobânzi la creditele în lei, înscriindu-se în trendul general al pieței bancare, chiar dacă BNR a dat din nou semnalul de relaxare a costurilor la începutul acestei luni.

Prin integrarea operată recent, Garanti promite că toți clienții serviciului de internet banking pot aplica pentru un împrumut în mai puțin de cinci minute și primesc răspuns în timp real. ”Prin această integrare, Garanti Online devine cel mai complex serviciu de internet banking de pe piață, singurul prin care clienților li se pot pre-aproba, în timp real, solicitări de credit”, a transmis instituția de credit.

Platforma iLoanU permite clienților inclusiv să simuleze un plan de rambursare și să monitorizeze, în timp real, statusul cererii de credit.

Potrivit reprezentanților băncii, platforma de solicitare de credite este ușor de folosit. Câmpurile predefinite sunt deja completate automat cu informațiile demografice sau de contact referitoare la clientul Garanti Online care face solicitarea. Clienții Garanti Online pot accesa varianta iLoanU adaptată pentru internet banking imediat ce se înregistrează în contul lor și selectează opțiunea “Cerere de credit” din meniul „Credite”.

”Platforma de solicitare credite oferă protecție maximă a datelor, în timp ce orice interogare a sistemului rămâne strict confidențială”, mai transmite banca.

“Prin folosirea platformei iLoanU, disponibilă acum și pentru Garanti Online, clienții au la îndemână un algoritm inteligent, care le spune imediat ce sumă pot împrumuta și care sunt etapele ulterioare, în funcție de profilul lor”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti Group Romania.

BNR a redus din nou, la începutul lunii iulie, dobânda de politică monetară de la 5,25% la 5%. Cu toate acestea, băncile nu au dat încă semnalul reducerii dobânzilor la creditele în lei. Astfel, costul unui împrumut ipotecar în monedă națională, pe 30 de ani, se plasează între 6,95% și 13,9% pe an (DAE).

Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA), Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA) şi Garanti Credite Ipotecare (marca sub care funcţionează Domenia Credit IFN SA).

Garanti Bank România este deținută de Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia după active.

Cosmina Croitoru