3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 5:57
No menu items!

GALERIE FOTO / CJ Ilfov a plantat o nouă pădure la Cernica. Mii de puieți, plantați de voluntari

spot_img

Consiliul județean Ilfov a plantat, împreună cu Primăria Cernica și cu zeci de voluntari, peste 8.000 de puieți în localitate, pentru un nou parc natural, de peste două hectare.

Consiliul județean Ilfov a demarat, împreună cu Primăria Cernica, o amplă acțiune de plantare de puieți în localitate, pentru a crea un nou parc natural. La acțiune au participat aproximativ 1.000 de voluntari.

„Comunitatea Ilfov a dat, astăzi, startul unei noi acțiuni de plantare. Pe date din teren, aproximativ 1000 de ilfoveni au venit cu familiile și prietenii să ia parte la construirea unei noi păduri în satul Bălăceanca din localitatea Cernica”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Consiliul Județean Ilfov.

Noul parc natural va avea o suprafaţă de două hectare. Au fost plantați 8500 de puieți din mai multe specii de arbori, printre care frasin, stejar, salcâm, sau pin.

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, explicat că, prin acest proiect, Cernica devine un exemplu pentru întreg judeţul, deoarece doar aşa se pot schimba lucrurile în mai bine.

„Cernica este un exemplu pentru județul Ilfov – la fiecare acțiune de plantare, localnicii ni s-au alăturat. Despre puterea exemplului este vorba, despre cum putem schimba lucrurile în mai bine atunci când construim împreună proiecte cu și pentru oameni”, a precizat liberalul Hubert Thuma.

M. Nedelcu