1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:29
No menu items!

GALERIE FOTO 30 de români, umiliți în Grecia. Abandonați la miezul nopții în Vama Kulata au așteptat toată noaptea un autocar

spot_img

Vacanță încheiată cum nu se poate mai prost pentru circa 30 de români. Sâmbătă, autocarul care trebuia să îi aducă înapoi în România s-a defectat iar oamenii au rămas în Vama Kulata unde ar fi trebuit să fie preluați de un alt autocar. Nu a mai venit, iar oamenii, copii și vârstnici, au dormit cum au putut pe unde au apucat.

Situația a fost relatată pe facebook de Laura Ivăncioiu a cărei fiica și prietenul acesteia s-au aflat printre turiștii abandonați în Vama Kulata și care povestește cât de greu i-a fost să obțină informații de la agențiile de turism implicate.

„Informațiile de la cei care ar fi trebuit să ne ajute veneau trunchiat, complet eronat și un pic grotesc: ”Nu știu numărul autocarul grec care vine să îi ia, nu au vrut să ni-l dea”, ”Autocarul a ajuns, e în port în Limenaria” (Maria și Dragoș erau în partea opusă a insulei, în Limenas), ”Doamnă, vă rog să mă credeți că suntem în aceeași situație”. (…) Până la urmă, păreau că au reușit să se organizeze. A venit șoferul mașinii stricate și au trecut cu toții, fără mașină, pe continent cu ultimul ferryboat, la 20.30, urmau să meargă cu un autocar grec din Kavala până la Sofia, iar din Sofia să îi preia un autocar românesc. Numai ca autocarul grec i-a lăsat în Kulata la miezul nopții. Pe la 4 li s-a spus că autocarul românesc vine la 7 – 7.30, pe la 6, ca vine la 8 – 8.30”, mai spune românca.

 

Grupul de aproximativ 30 de români, între care copii și persoane în vârstă, nu au primit, ore în șir nici măcar o sticlă de apă, iar în Vamă, peste noapte, a fost totul închis și frig, potrivit relatării Laurei Ivăncioiu.

Duminică dimineața, la ora 8.00, oamenii au trecut vama pe jos, cu bagajele în brațe, iar în Bulgaria s-au urcat într-un autocar care speră să îi ducă până în București.

C.Dumitrescu