3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:27
No menu items!

Galaţi: Apa din fântânile din zona Izvoarele, unde au fost mai multe cutremure, nu este potabilă

spot_img
foto: amfostacolo.ro
foto: amfostacolo.ro

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi avertizează că apa din fântânile aflate în localitatea Izvoarele, unde în luna septembrie au avut loc mai multe cutremure, nu este potabilă, iar populaţia trebuie să evite consumul acesteia.

Potrivit reprezentanţilor DSP Galaţi, care au prelevat şi analizat probe din apa din fântâni, există depăşiri ale indicatorilor de turbiditate şi amoniu, fiind improprie consumului.

„Recomandăm populaţiei să nu consume apa din fântâni, întrucât are depăşiri de turbiditate şi amoniu. Este necesar să fie făcută clorinarea apei, iar după aceasta vom preleva din nou probe ca să constatăm dacă apa va putea fi din nou consumată de populaţie. Referitor la cauză, noi credem că este vorba despre inundaţiile din urmă cu câteva săptămâni, şi nu de mişcările pământului care au loc acolo”, a declarat miercuri şeful Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

În această situaţie, autorităţile au dispus distribuirea de apă potabilă îmbuteliată în comună.

Izvoarele este una dintre localităţile afectate de inundaţii în urmă cu câteva săptămâni, zeci de locuinţe fiind inundate.

Lucian Mera