1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:13
No menu items!

Gabriela Firea anunţă că proiectul de la Capitală privind decontarea fertilizării in vitro va fi extins la nivel naţional

spot_img

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat, miercuri, că proiectul pe care l-a lansat, la nivelul Capitalei, când era primar, privind decontarea fertilizării in vitro (FIV), va fi extins la nivel naţional. În acest sens, Gabriela Firea a avut o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru derularea unui proiect comun – Ministerul Familiei și Egalității de Șanse și Ministerul Sănătății. 

În program se vor putea înscrie femei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 45 de ani. Cuplurile care vor putea aplica pot fi persoane căsătorite sau necăsătorite. Se pot înscrie pentru decontarea FIV şi femei singure, iar suma maximă decontată va fi de 4.500 de euro. Pacientele si partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer.

„M-am întâlnit iar cu domnul profesor dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, pentru a urgenta împreună proiectele comune în domeniul sănătăţii şi pentru creşterea natalităţii, pe care Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse le realizează împreună cu Ministerul Sănătăţii. Sprijinirea persoanelor care îşi doresc să aibă un copil, dar nu pot din motive medicale este un pas important. Mă bucur să văd că un proiect de succes pe care l-am avut în mandatul de primar general a stârnit interesul celor care nu l-au susţinut deloc la început. Proiectul aplicat în Bucureşti îl extindem acum la nivel naţional„, a anunţat Gabriela Firea.

În programul comun al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii se vor putea înscrie femei cu vârsta între 20 şi 45 de ani. Cuplurile care aplică pot fi persoane căsătorite sau necăsătorite. Se pot înscrie pentru decontarea FIV şi femei singure. Suma maximă decontată va fi de 4.500 de euro. Aceasta include atât tratamentele necesare înainte şi după FIV, plus toate analizele de care este nevoie în perioada respectivā de monitorizare.

Potrivit Gabrielei Firea, „pacientele şi partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer”. În plus, „se legalizează şi la noi transplantul de material genetic, de la donatori, pentru cuplurile care nu mai au rezervă” şi „se decontează câte proceduri sunt recomandate de către medicii specialişti”.

Dalia Constantin