-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:17
No menu items!

Gabriela Baltag (AMR): Mandatul Ralucăi Prună, catastrofal. Arhiva SIPA să rămână unde este, „indiferent de curioși”

spot_img

Judecătoarea Gabriela Baltag, de la Tribunalul Neamț, președinta Asociației Magistraților din România (AMR) este de părere că ministrul justiției, Raluca Prună, dovedește că nu respectă sistemul judiciar și nu face decât să încurce lucrurile. Gabriela Baltag s-a referit și la intenția ministrului de a declasifica arhiva fostei SIPA.

Președinta AMR, care candidează la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca reprezentant al judecătorilor de la tribunale, consideră, în cadrul unui interviu acordat Lumea Justiției, că Raluca Prună are „menirea să încurce lucrurile …. într-o viziune mai optimistă”. „Doamna Prună a probat că nu respectă sistemul judiciar. Câteva intrigi mărunte şi numeroase declaraţii nefericite care au scandalizat aproape mereu opinia publică. Sunt convinsă că nu va avea imprudenţa să-şi folosească această perioadă în care a ocupat una dintre cele mai înalte funcţii în stat pentru a prinde numiri mai generoase, la întoarcerea în locul unde a funcţionat atâţia ani. Nu pleacă bine recomandată, iar acest lucru este uşor de verificat într-un timp al celor mai complexe şi complete mijloace de informare. Mă gândesc că este timpul şi că s-ar impune să reflecte bine la ce face în viitor! Nu ştiu cum face ….. traducerile, de zi cu zi, dar în Ministerul Justiţiei transpunerea obiectivelor a fost catastrofală în mandatul său!”, a spus Gabriela Baltag pentru luju.ro.

Referindu-se la intenția Ralucăi Prună de a declasifica arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiției, Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție (ulterior Direcția Generală de Anticorupție și Protecție), Gabriel Baltag este de părere că „arhiva fostei DGAP – administrată, gestionata şi predată anterior, redeschisa în timpul mai multor miniştri, în condiţii nelămurite nici până în prezent, după mai bine de 10 ani de la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 127/2006 privind desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie din subordinea Ministerului Justiţiei – constituie astăzi tema unei propuneri de act normativ ce se doreşte a fi adoptat în grabă”

gabriela_baltagUn ministru al justiţiei care are curiozităţi bizare şi preocupări pe măsură, sub acest aspect, intenţionează să-şi marcheze definitiv mandatul limitat de care se tot prevalează de la instalarea în funcţie. Arhiva SIPA, pentru care nimeni nu a dat încă socoteala, trebuie să rămână unde este, indiferent de curioşi şi curiozităţi

Gabriela Baltag
președinta AMR

Judecătoarea apreciază, în continuare, că „putem fi îndreptăţiţi să ne îndoim şi să credem orice” despre posibila existență a ofiţerilor acoperiţi din justiţie, atâta vreme cât „nu avem un răspuns ferm, asumat corespunzător, în conformitate cu legea”. „Sistemul judiciar nu are un răspuns documentat, factorii responsabili nu au prezentat nimic concret, în măsură să răstoarne această bănuială. Dacă în fiecare an ni se solicita declaraţii pe această temă, este evident că sistemul prezintă riscul de a avea şi persoane cu alte ocupaţii, străine actului de justiţie”, a mai declarat Gabriela Baltag pentru luju.ro.

Andrei Tudor