-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:27
No menu items!

Gabriel Oprea: Vom regândi sistemul naţional pentru situaţii de urgenţă

spot_img

Vicepremierul pentru securitate naţională a arătat că toate procedurile de intervenţie vor fi regândite şi a precizat că există, în acest sens, şi acordul premierului Victor Ponta

Oprea_MAI_SZ

Vicepremierul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a anunţat, marţi, într-o videoconferinţă cu prefecţii, la care au participat şi şefii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), că procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite şi că există acordul în acest sens dat de premierul Victor Ponta. Toate acestea în urma catastrofei aviatice de săptămâna trecută, când un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol (Constanţa), iar cei patru membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.

Înainte de a intra în subiectul videoconferinței de astăzi, vreau să transmit încă o dată, condoleanțe familiilor celor patru camarazi, eroi ai Ministerului Afacerilor Interne, care și-au pierdut viața în tragicul accident de elicopter de săptămâna trecută. Cu toții am suferit o pierdere grea. Am convingerea că ancheta procurorilor va găsi răspunsurile la toate întrebările în legătură cu tragicul accident.

În ceea ce ne privește, am decis, și am tot sprijinul Primului-ministru și al Guvernului, să regândim tot ceea ce înseamnă proceduri de intervenție la situații de urgență pentru a asigura eficiență maximă acestui sistem.

Am dispus reexaminarea în regim de urgență a procedurilor Departamentului pentru Situații de Urgență și ale tuturor structurilor cu responsabilități imediate în astfel de situații.

În acest sens, la nivelul fiecărui județ s-a realizat o analiză a categoriilor de riscuri, în raport de particularitățile acestora și resursele existente pentru intervenție imediată.

Toate aceste date vor sta la baza elaborării Concepției Unice de Intervenție a Sistemului Integrat de Acțiune la Situații de Urgență, pe care, la final, o vom prezenta în cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate naţională, ministru al afacerilor externe

 Peste 25.000 de angajaţi ai MAI asigură ordinea publică de sărbători

Ministrul afacerilor interne a mai precizat, în cadrul aceleiaşi videoconferinţe, că a dispus ca peste 25.000 de angajaţi ai MAI să acţioneze zilnic pentru a asigura liniştea şi ordinea publică de sărbători.

Stimați colegi, suntem în fața unei perioade în care românii se pregătesc de Sărbători, iar Ministerul Afacerilor Interne are responsabilitatea de a asigura un climat de siguranță în toată țara, astfel încât să avem cât mai puține evenimente nedorite, iar oamenii să se bucure de liniște. De aceea, vă cer tuturor să vă mobilizați așa cum se cuvine pentru aceste zile și să tratați cu maximă responsabilitate fiecare misiune în parte.

Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, am aprobat Planul General de Măsuri prin care sunt stabilite prioritățile și responsabilitățile ce revin fiecărei structuri din MAI. Vă rog să vă planificați misiunile și efectivele pentru gestionarea oricăror situații care ar putea apărea în această perioadă, inclusiv situațiile de urgență generate de vremea nefavorabilă. Vreau să luați măsuri ca în fiecare structură să fie asigurat serviciul de permanență și să aveți la dispoziție toate mijloacele de comunicații în stare de funcționare.

Am dispus ca începând de mâine și până în data de 5 ianuarie, la nivelul MAI să se acționeze zilnic în medie cu un dispozitiv alcătuit din peste 25.000 de forțe – polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră. Ca de fiecare dată, în această perioadă, ne așteptăm și la o intensificare a traficului în punctele de trecere a frontierei. Mulți români care muncesc în străinătate se întorc acasă, alții vor pleca în concedii în afara țării. Prioritatea noastră este realizarea unui control operativ în punctele de trecere a frontierei și fluidizarea traficului de persoane și de mijloace auto, astfel încât oamenii să nu aștepte nejustificat de mult în punctele de trecere a frontierei. Pentru misiunile la frontieră și pentru reducerea timpului de așteptare în punctele de trecere a frontierei, de sărbători, Poliția de Frontieră va mobiliza, zilnic, în medie 3.000 de polițiști.

De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are pregătiți 4.900 de pompieri care pot acționa zilnic, la aceștia adăugându-se o rezervă de aproape 5.000 de angajați. Pentru perioada în care elicopterele SMURD vor fi menținute la sol, misiunile de urgență vor fi asigurate de celelalte aeronave din flotila Ministerului Afacerilor Interne, respectiv 2 elicoptere de tip MI 8, 2 de tip MI 17, 2 aeronave IAR 316 B și 1 avion. Am discutat deja cu domnul ministru Dușa și în caz de nevoie ne putem baza pe capabilitățile Ministerului Apărării Naționale.

Poliția Română va avea în misiune aproape 10.500 de polițiști zilnic, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de orice natură, urmând a asigura ordinea publică la toate evenimentele specifice acestei perioade.

Totodată, pentru că ne așteptăm la o creștere a valorilor de trafic în toată țara, am dispus Poliției Rutiere să fie cât mai prezentă în stradă. Principalele responsabilități ale polițiștilor rutieri vor viza fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere. Pe această componentă, la nivel național, vor acționa în fiecare zi, în medie, 1.600 de polițiști rutieri cu peste 400 de radare.

Din punct de vedere al activităților comerciale și al combaterii evaziunii fiscale, vă cer să intensificați controalele pentru verificarea modului de depozitare, transport și valorificare a produselor alimentare.

Vă cer o vigilență sporită și în ceea ce privește comercializarea și utilizarea articolelor pe bază de amestecuri pirotehnice. Pe lângă aspectele economice și de respectare a legislației specifice acestor produse, materialele pirotehnice pot fi extrem de periculoase și pot conduce la accidente grave. Până la acest moment, au fost confiscate deja peste 2,9 milioane articole pirotehnice, fiind constatate 163 de infracțiuni, în care sunt cercetate 145 de persoane. Totodată, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 23.000 de lei.

În conformitate cu planurile de prevenire  și combatere a delictelor silvice, și mă refer în special la brazi, aceste acțiuni au început de mai mult de o lună și apreciez că s-a acționat foarte bine până acum. În această perioadă au fost constatate 341 de infracțiuni și s-au aplicat 1.246 de contravenții în valoare de peste 1,7 milioane lei. Pe lângă efectivele de poliție, pentru asigurarea ordinii publice, paza obiectivelor și prevenirea faptelor antisociale, în întreaga țară sunt mobilizați zilnic 6.700 de jandarmi. De asemenea, peste 250 de jandarmi montani vor acționa zilnic în zona stațiunilor turistice, a pârtiilor de schi, precum și pe traseele montane. Tuturor comandanților structurilor de asigurare a ordinii publice vă cer să acordați o atenție deosebită asigurării măsurilor de siguranță în zonele unde se vor organiza diverse manifestări publice, concerte sau spectacole în aer liber, unde există aglomerări de persoane.

O mențiune aparte vreau să fac referitor la pregătirea pentru intervenția de deszăpezire. Am cerut Poliției Române (și domnul Tobă mi-a prezentat) o evaluare a capacității de intervenție a administratorilor autostrăzilor, drumurilor naționale și județene.

Potrivit acestei informări, în bazele de deszăpezire pentru secțiunea de autostrăzi și drumuri naționale sunt constituite stocurile de 91.800 tone de nisip, 131.600 tone de sare, 900 tone clorură de calciu și 216 tone de alte produse antiderapante.

Totodată, s-au instalat parazăpezi pe o lungime de 240 de km de autostrăzi și drumuri naționale.

Domnilor Prefecți, vă cer să urmăriți personal derularea acestor pregătiri.

Tratăm această situație cu toată seriozitatea și Poliția va sancționa de fiecare dată neîndeplinirea obligațiilor de către administratorii de drumuri. Iar în luna aceasta au fost deja aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru administratorii de drumuri.

Vreau să fiți foarte atenți în special în județele unde nu s-au finalizat procedurile de achiziție pentru serviciile de deszăpezire. Am făcut deja o informare Primului-ministru cu situația exactă în ceea ce privește drumurile naționale și cele județene, pentru că nu vreau să avem persoane izolate, la care să nu putem să ajungem, în caz de zăpezi sau viscol. Știu că nu dumneavoastră sunteți cei abilitați de lege să încheiați aceste contracte, dar ca reprezentanți ai Guvernului în teritoriu trebuie să verificați permanent care este situația contractării acestor servicii de deszăpezire. La nivelul tuturor armelor ministerului – Politie, Jandarmerie, Poliție de Frontieră sau Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în toate aceste zile de sărbătoare se va asigura continuitatea la comandă.

Indiferent că este Crăciun sau Anul Nou, vreau seriozitate, vigilență și reacție rapidă la evenimente.

Zilnic veți raporta la Centrul Operațional de Comandă al MAI situația operativă și rezultatele pe linia asigurării ordinii publice. Atât eu, cât și secretarii de stat vă vom acorda tot sprijinul.

Stimați colegi,

Pentru că de curând a fost adoptată în Parlament Legea bugetului pentru anul 2015, vreau să vă spun că Ministerul Afacerilor Interne are prevăzute în bugetul anului viitor resursele financiare necesare pentru desfășurarea în bune condiții a tuturor misiunilor, dar și pentru continuarea proiectelor noastre prioritare.

Și pentru că au fost discuții în spațiul public despre diferențele dintre bugetele anului 2014 și 2015, vreau să știți de la mine care este realitatea. Diferența dintre bugetul total al anului 2014 și cel pentru anul viitor este dată de cheltuielile pe care MAI le-a avut de făcut în acest an cu organizarea alegerilor și cu plata unor restanțe din anii anteriori, pentru drepturile de echipament ale angajaților ministerului.

O altă diferență este dată de scăderea CAS cu 5 puncte procentuale în anul 2015, care va aduce o diminuare substanțială a cheltuielilor, în condițiile numărului mare de angajați pe care îi avem în plată.

De aceea, vreau să fie clar pentru toată lumea: bugetul alocat Ministerului Afacerilor Interne va asigura fondurile necesare pentru desfășurarea tuturor misiunilor Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor sau Poliției de Frontieră, precum și a celorlalte structuri ale ministerului. În termeni reali, bugetul Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2015 este mai mare cu peste 100 de milioane de lei, față de cel din anul 2014.

Pentru anul 2015 am îmbunătățit cadrul legal stabilit de Ordonanța Guvernului nr. 37/2014 pentru a plăti munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în sensul că plata nu va mai fi condiționată de acordarea timpului liber corespunzător. Așadar, toți polițiștii, militarii, dar și celelalte categorii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne care vor munci în zilele respective vor primi în plus un spor de 75% din solda sau salariul de bază.

Tot în anul 2015 vor fi reîntregite anumite drepturi diminuate în anul 2010, cum sunt compensația pentru chirie, indemnizația de mutare și de instalare sau compensația pentru ajutorul de deces. În cazul acestor drepturi, creșterea va fi de aproximativ 15%. De altfel, anul acesta, am pus în aplicare mai multe decizii prin care munca și eforturile angajaților Ministerului Afacerilor Interne să fie răsplătite așa cum se cuvine. Prin mai multe ordine pe care le-am aprobat, am asigurat drepturile legale și firești pentru angajații din zona operativă, reparând nedreptățile în salarizarea agenților de poliție cu studii superioare ori asigurând decontarea cheltuielilor de deplasare la locul de muncă a celor mutați sau transferați în interes de serviciu.

În 2014, am adus la zi toate restanțele privind drepturile de echipament, care, din acest an, se plătesc lunar și la timp, și am acordat majorări salariale pentru un număr mai mare de polițiști prin creșterea marjei procentului de acordare a sporului de 50%. Toate promoțiile anului 2014 – ofițeri, subofițeri sau agenți – au fost încadrate la termen, și am dispus măsuri ca acest lucru să se realizeze și în anul 2015.

De asemenea, am creat un mecanism de solidaritate cu familiile celor care își jertfesc viața pentru siguranța și securitatea românilor, oferind copiilor acestor eroi șansa să intre în sistem și să aibă un loc de muncă care să le asigure viitorul. Ca o premieră pentru ministerul nostru, anul acesta au fost înscriși în Academia de Poliție copiii unor eroi ai Ministerului Afacerilor Interne și tot în acest an am angajat primele soții ale unor polițiști care și-au pierdut viața în misiune.

Și pentru că orice instituție are nevoie de repere profesionale, care să reprezinte exemple pentru toți angajații, i-am decorat cu cea mai înaltă distincție a MAI – Placheta de Onoare – și i-am felicitat în mod public pe cei care, în mod deosebit, au dat dovadă de curaj, inițiativă și simț al datoriei.

Ca o recunoaștere a meritelor profesionale, anul acesta, peste 21.000 de ofițeri, subofițeri și agenți au fost avansați înaintea îndeplinirii stagiului minim în gradul militar sau profesional, cei mai mulți, adică peste 8.200, fiind din cadrul Poliției Române.

Vreau ca această practică, de promovare a celor merituoși și de solidaritate cu cei care își riscă viața în misiuni, să devină o tradiție pentru această instituție.

Pentru ceea ce înseamnă componenta logistică, am demarat cel mai ambițios plan de reînnoire a parcului auto al ministerului, prin achiziția de autospeciale pentru munca operativă, în condițiile în care gradul de înzestrare era la începutul anului 2014 de 44,8%, iar aproape 80% din mașini aveau o vechime de peste 10 ani.

De altfel, primele 450 de mașini sunt deja în folosința dumneavoastră, iar pentru alte 2.879 procedura de licitație a fost încheiată, acestea urmând a fi livrate în loturi, începând de zilele următoare și până la finalul lunii aprilie 2015.

Cele mai multe dintre aceste autospeciale – 2.341 sunt destinate Poliției Române pentru munca operativă, misiuni de ordine publică și circulație rutieră. După finalizarea acestei etape a achiziției de autospeciale, gradul de asigurare a parcului auto la nivelul întregului minister poate depăși pragul de 50%, situație nemaiîntâlnită din anii 2006-2007.

De asemenea, pentru bugetul anului 2015, Ministerul Afacerilor Interne este autorizat să achiziționeze, din venituri proprii, mijloace de mobilitate în sumă de 20 de milioane de euro, procedura de achiziție urmând a fi declanșată începând cu data de 5 ianuarie.

După ce vom îndeplini și această etapă, rezultă că proiectul de înzestrare a parcului auto al MAI va fi finalizat 100%, totalizând 57 de milioane de euro, așa cum am anunțat încă din primăvară, la Bilanțul ministerului.

 Așa cum mă știți, m-am bătut pentru această instituție și pentru angajații ei, și o voi face în continuare. Ministerul Afacerilor Interne trebuie să aibă toate resursele necesare unei instituții fundamentale a statului, care acționează în beneficiul României și al românilor.

Vreau, însă, ca în acest demers să fim împreună, ca o adevărată echipă – conducerea ministerului, șefii inspectoratelor județene, sindicate sau organizații profesionale. Din partea mea, veți avea aceeași susținere, voi fi același apărător al drepturilor dumneavoastră, un om care înțelege perfect contribuția muncii fiecăruia la consolidarea sistemului securității naționale. Aștept însă, și vă cer în mod direct, să vă respectați statutul profesional și haina militară pe care o purtați. Fiți profesioniști și demonstrați oamenilor că această instituție este una serioasă și credibilă.

Vreau, acum, la sfârșit de an, să vă mulțumesc tuturor pentru efortul pe care știu că-l faceți în fiecare zi, pentru a fi mai buni, mai performanți și mai aproape de așteptările oamenilor.

Vă urez, dumneavoastră și familiilor dumneavoastră, Crăciun Fericit și un An Nou mai liniștit, cu bucurii și realizări! Celor care veți fi la muncă vă urez serviciu ușor și fără evenimente deosebite! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate naţională, ministru al afacerilor externe