-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:23
No menu items!

Gabriel Oprea se retrage din politică

spot_img

Preşedintele-fondator al Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, a anunţat, vineri, că îşi dă demisia din partid şi că va activa ca senator independent până la finalul acestui mandat, după care se va retrage din politică.

El a explicat că apariția UNPR s-a bazat pe ideea că „în politică este important să rămâi fidel propriilor principii”. „Timp de aproape 6 ani am condus UNPR respectând aceste principii. La Putere sau în Opoziţie, am făcut ceea ce a fost bine pentru România şi nu ceea ce a fost util pentru mine sau pentru partid. UNPR a sprijinit România în ultimii 6 ani şi a asigurat stabilitate politică, într-o perioadă economică grea la nivel mondial. UNPR a susţinut guverne fără să negocieze avantaje şi privilegii. Singurele condiţii pe care le-am pus partenerilor noştri au fost legate de protejarea drepturilor cetăţenilor români şi în special ale militarilor şi de tratarea cu responsabilitate a tuturor aspectelor ce ţin de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Pentru a respinge toate scenariile ireale care se fac în legătură cu activitatea mea politică, vă anunţ că am decis ca drumul meu să se despartă de cel al UNPR şi să devin senator independent. Am decis, de asemenea, ca la finalul acestui mandat al Parlamentului să mă retrag din politică”, a scris Gabriel Oprea pe contul său de Facebook.

El a precizat că va susţine mereu proiectele ce ţin de securitatea naţională, îl va susţine pe preşedintele României în tot ceea ce ţine de acest domeniu şi, până la finalul mandatului, va vota acele proiectele economice şi sociale de care societatea are nevoie. „Pe foştii mei colegi, alături de care am fondat UNPR şi alături de care am luptat în aceşti 6 ani, îi voi păstra în suflet şi îi asigur că în mine vor avea întotdeauna un prieten. Le urez succes, indiferent de drumul pe care aleg să-l urmeze. Orice ar face şi în orice proiect politic s-ar implica, să nu uite că misiunea lor este să facă bine pentru România şi pentru români. Vă mulţumesc tuturor şi fie ca succesul să fie de partea celor care îl merită”, a adăugat Gabriel Oprea.

Valeriu Motoc