-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:37
No menu items!

Gabriel Oprea: România votează contra cotelor obligatorii

spot_img

România își respectă angajamentele inițiale – de a primi 1.785 de imigranți și de a vota împotriva cotelor obligatorii, a declarat duminică vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, prezent la ceremonia desfășurată în București de Ziua Pompierilor. Acesta va participa luni la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), care va avea loc la Bruxelles, pe tema dezbaterii pachetului de măsuri propus de Comisia Europeană pe 9 septembrie.

În acest context în care România este o țară sigură și care își face datoria cu multă determinare și profesionalism, merg mâine la JAI. Am un mandat foarte clar din partea președintelui Klaus Iohannis, a premierului Victor Ponta, din partea Guvernului, pe care îl voi spune acolo cu modestie, dar și cu demnitate. România își respectă angajamentele inițiale de a primi 1.785 de imigranți. Atât este capacitatea statului român în momentul de față. Și, bineînțeles, de a vota împotriva cotelor obligatorii

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

Gabriel Oprea a subliniat că România va demonstra în continuare că este un stat care își exprimă solidaritatea în cadrul Uniunii Europene, într-un context complicat de securitate.

România este o țară sigură, cu oameni profesioniști, care își face datoria, iar Uniunea Europeană se poate baza pe România. România este o țară membră a Uniunii Europene, a NATO. În NATO, militarii români în teatrele de operații, în cicluri de câte șase luni, s-au pregătit și au luptat. Peste 40.000 de militari și-au făcut datoria față de comunitatea internațională, de NATO. De aceea România ca țară NATO este respectată de partenerii noștri. În Uniunea Europeană am dovedit că suntem serioși, profesioniști. România, într-un context complicat de securitate, mai ales în regiunea de est, la granițele țării, dar și în Europa, în care există foarte multă insecuritate, a dovedit că este o țară sigură care apără 2.070 de km ai graniței Uniunii Europene.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

Gabriel Oprea va participa luni la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, care va avea loc la Bruxelles, pe tema dezbaterii pachetului de măsuri propus de Comisia Europeană la data de 9 septembrie.

Conform mandatului încredințat de președintele României și primul-ministru, vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea va susține în fața miniștrilor de Interne europeni și a reprezentanților Comisiei Europene poziția consolidată a României de a participa la mecanismul de relocare, prin preluarea unui număr de 1.705 solicitanți de azil din Italia și Grecia, precum și a încă 80 de persoane din afara Uniunii Europene, și de respingere a cotelor obligatorii impuse statelor membre de către Comisia Europeană.

Ministerul Afacerilor Interne
comunicat de presă

La reuniunea extraordinară a Consiliului JAI vor participa pe lângă miniștrii de Interne din țările Uniunii Europene și reprezentanți ai agențiilor europene și ale Națiunilor Unite – Frontex, Biroul de Ajutor European pentru Azil, Europol, Înaltul Comisariat pentru Refugiați al ONU și Organizația Internațională pentru Migrație.