Vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, i-a felicitat pe marinari, vineri, de Ziua Marinei
Marinarii civili şi militari sunt garanţia că România este şi va fi un factor de stabilitate în regiune şi că frontiera de est a Uniunii Europene este pe mâini bune, spune ministrul afacerilor interne, vicepremierul pentru securitate naţională Gabriel Oprea, în mesajul său de Ziua Marinei.
Astăzi este o zi de sărbătoare cu semnificaţii deosebite pentru toţi românii şi mai ales pentru cei care şi-au legat viaţa de marina militară sau civilă. Cu acest prilej, transmit salutul meu şi cele mai calde gânduri tuturor celor care își servesc țara sub pavilion românesc: marinarii militari și civili, constructorii navali și lucrătorii portuari, cei care, prin misiunile lor, asigură securitatea frontierelor fluviale și maritime ale României.
Ca viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru de interne, dar și ca fost ministru al apărării, vreau să subliniez rolul extrem de important pe care îl au toți cei care fac parte din marina militară sau civilă, fiind parte a unui sistem care înseamnă, înainte de toate, siguranță națională şi stabilitate regională.
România este membră NATO, iar profesionalismul marinarilor militari și civili păstrează nealterată imaginea ţării noastre ca stat capabil să-şi respecte angajamentele, să apere valorile democratice şi să participe eficient la orice efort de păstrare a păcii şi securităţii.
Numeroasele misiuni desfășurate în cooperare cu statele Alianței Nord-Atlantice, exercițiile militare din Marea Neagră şi toate celelalte activităţi reprezintă o carte de vizită ce face cinste României şi face cinste acestei mari familii.
Mulţumesc tuturor pentru întreaga activitate în slujba ţării şi îi asigur că au în mine un susţinător şi un camarad de nădejde. În egală măsură, vreau să-i felicit și să le mulțumesc marinarilor poliţişti de frontieră şi tuturor celor care, prin cariera şi meseria lor, contribuie la bunul mers al activităţilor maritime şi fluviale.
Ziua Marinei Române, pe care o sărbătorim pe 15 august a devenit, în acest secol de când o celebrăm anual, un moment de elogiere a patriotismului, a demnităţii și a onoarei.
Această zi nu ar fi posibilă şi aceste valori nu ar fi complete fără truda de zi cu zi a marinarilor militari sau civili. Ştiu că este o muncă de echipă ce implică sacrificii, riscuri şi foarte mult efort. Dar mai ştiu că doar românii cu adevărat puternici sunt capabili de o astfel de misiune. Pe cât de dificilă, pe atât de înălţătoare este această muncă.
Marinarii civili și militari sunt garanţia că România este şi va fi un factor de stabilitate în regiune şi că frontiera de est a Uniunii Europene este pe mâini bune.
Din păcate, evoluțiile geopolitice regionale sunt imprevizibile. Însă am încredere că fiecare dintre noi, cei care avem ca responsabilitate securitatea națională, avem capacitatea de a ne ridica la înălţimea misiunii noastre şi a jurământului sfânt faţă de ţară.
Astăzi, când toţi creştinii prăznuiesc ȚAdormirea Maicii Domnului” şi serbăm Ziua Marinei, pot spune cu mâna pe inimă că ceea ce Biserica şi Armata au sădit în inima acestui popor – valorile credinţei şi curajul – sunt cele mai de preț bunuri pe care societatea noastră trebuie să le transmită mai departe. Avem o datorie sfântă faţă de ţară să veghem la siguranţa semenilor noştri, să purtăm cu mândrie tricolorul românesc şi să împlinim visul de generaţii al naţiunii noastre, acela de a ne construi viitorul în siguranţă şi, mai ales, în deplină şi nealterată libertate.
Cart bun înainte, camarazi! Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne
R.D.