-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:04
No menu items!

Gabriel Oprea le cere senatorilor să voteze PENTRU ridicarea imunităţii sale, pentru stabilirea mai rapidă a adevărului

spot_img

Gabriel Oprea a transmis o scrisoare președintelui Senatului şi preşedintelui Comisiei juridice, în care le aduce la cunoștință că nu dorește să beneficieze „de această imunitate de procedură, socotind că se va stabili adevărul, adică nevinovăţia sa”.

Preşedintele UNPR consideră, de asemenea, că gestul său nu va mai afecta imaginea Senatului şi a UNPR , „aşa cum se întâmplă, din păcate, de fiecare dată când sunt în discuţie astfel de subiecte”.

Mă consider nevinovat de faptele care mi se impută, nu am solicitat nimic Ministerului Afacerilor Interne, nu am beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de resort. Există un plan de măsuri care funcţionează în baza unor instrucţiuni, adoptat înainte de anul 2000, care prevede asigurarea protecţiei şi a însoţirii permanente a ministrului de interne, ministrului de stat, viceprim-ministrului. În consecinţă, solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului.

comunicat senator Gabriel Oprea

DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a senatorului Gabriel Oprea, fost vicepremier şi ministru de interne, pentru abuz în serviciu, în cazul escortelor Poliției Rutiere de care s-ar fi folosit ilegal.