2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:03
No menu items!

Gabriel Oprea, la bilanțul MAI: Criminalitatea stradală, la cea mai mică valoare din ultimii 9 ani

spot_img

Vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, a prezentat, luni, bilanțul Ministerului Afacerilor Interne pentru 2014

oprea_mai_bilant2014

Vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, a declarat, luni, la prezentarea bilanțului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), că 2014 nu a fost un an al violențelor, ci un an în care criminalitatea a înregistrat scăderi semnificative, iar aceste scăderi au fost înregistrate în cazul faptelor penale.

Stimate Domnule Președinte al României, Stimate Domnule Prim-ministru,

Domnilor miniștri, doamnelor procuror șef, Stimați invitați și dragi colegi,

Salut prezența dumneavoastră la sediul Ministerului Afacerilor Interne și vă mulțumesc, inclusiv în numele colegilor mei, pentru participarea la Ședința de evaluare a activității desfășurate de Ministerul Afacerilor Interne în anul 2014.

Alături de noi sunt, în acest moment, toți prefecții și responsabilii cu ordinea și siguranța publică din țară, care ne urmăresc în sistem de videoconferință, toate armele, Poliţia, Jandarmeria, Pompierii, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă şi celelalte structuri.

Bilanțul Ministerului Afacerilor Interne reprezintă, cu siguranţă, imaginea concretă a contribuției valoroase pe care această prestigioasă instituție a statului român o are la dezvoltarea sistemului de apărare, ordine publică şi siguranță naţională, la apărarea valorilor democrației și ale statului de drept.

Dacă România astăzi este recunoscută ca un partener serios și competent, un aliat de încredere în cadrul structurilor internaționale de securitate și ca un stat sigur, generator de stabilitate și securitate în zonă, aceasta se datorează, în mare măsură și muncii angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Anul a cărui activitate o evaluăm astăzi din punct de vedere al rezultatelor obținute, a fost un an al provocărilor, atât în plan intern, cât și în plan internațional, cu implicări în toate componentele sistemului de ordine publică și siguranță naţională.

Cu toate acestea, anul 2014 nu a fost un an al violenţelor sau al fenomenelor infracţionale profunde, ci un an în care criminalitatea, pe ansamblu, a înregistrat scăderi semnificative la majoritatea indicatorilor. Și cel mai important este că aceste scăderi au fost înregistrate pentru faptele penale la care cetățenii sunt cel mai mult expuși.

Criminalitatea stradală a cunoscut cea mai mică valoare din ultimii 9 ani, și mă refer la faptele comise cu violență, în stradă, la tâlhării sau agresiuni. Infracțiunile contra patrimoniului, adică furturile, au scăzut cu 8% în anul 2014, ajungând la cea mai mică valoare din ultimii 5 ani, iar în zona rurală, infracționalitatea a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 6 ani.

La nivel naţional, criminalitatea sesizată este în scădere, fiind cu 9 procente sub valoarea înregistrată în anul 2009 şi cu 12 procente sub valoarea din 2011.

Doamnelor şi domnilor, Stimaţi invitaţi

Știm cu toții că performanța se realizează cu oameni bine pregătiți profesional, motivați și corect recompensați și tocmai de aceea anul trecut am avut ca prioritate – a mea și a Guvernului României – punerea în aplicare a unor măsuri prin care munca și eforturile angajaților MAI să fie răsplătite așa cum se cuvine.

În aplicarea acestui demers, la nivelul Ministerului s-a impus consolidarea unui cadru în care valorile fundamentale sunt: respectarea legii, protecţia şi siguranţa cetăţenilor, respectarea drepturilor angajaților şi apărarea statului de drept.

Acestea au fost reperele activităţii MAI şi pilonii mandatului meu de ministru al afacerilor interne, obiective pentru a căror îndeplinire am lucrat împreună cu conducerea ministerului, cu reprezentanţii tuturor armelor şi ai organizaţiilor sindicale şi profesionale, ca o adevărată echipă.

Am început cu achitarea tuturor restanțelor privind drepturile de echipament, drepturi care, din luna februarie 2014, se plătesc lunar, fără întârzieri sau amânări.

Prin mai multe ordine pe care le-am aprobat, am asigurat drepturile legale cuvenite angajaților din zona operativă și am introdus decontarea transportului la locul de muncă pentru poliţiştii mutaţi în interes de serviciu, în alte localităţi decât cele de domiciliu.

De la începutul acestui an, pentru întreg sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, deci și pentru angajații MAI, munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale este recompensată cu un spor de 75% din solda sau salariul de bază, plată necondiționată de acordarea timpului liber corespunzător.

Am promovat această inițiativă legislativă în calitate de viceprim-ministru și vreau să mulțumesc astăzi atât Primului-ministru și Președintelui României pentru că au susținut acest demers atât de necesar pentru cei care se află în serviciul românilor și al României, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.

Ca o recunoaștere a meritelor profesionale, peste 21.000 de ofițeri, subofițeri și agenți au fost avansați anul trecut în gradul militar sau profesional, înaintea îndeplinirii stagiului minim, cei mai mulți, adică peste 8.200, fiind poliţişti.

 Toate promoțiile anului 2014 – ofițeri, subofițeri sau agenți – au fost încadrate la termen.

Acest lucru se va întâmpla și cu promoțiile acestui an, pentru că așa este normal într-o instituție care-și respectă angajamentele față de tinerii care au ales să profeseze în acest domeniu și pe care i-a instruit și pregătit să urmeze această carieră.

Totodată, am creat un mecanism de solidaritate și protecție pentru familiile angajaților ministerului care și-au jertfit viața în misiune, oferind copiilor acestora șansa de a urma cariera părinților lor. Anul trecut, copii de eroi au fost înscriși la Academia de Poliție și știu că s-au integrat foarte bine acolo.

În spiritul aceleiași solidarități, am creat posibilitatea încadrării în sistem a soțiilor celor care și-au pierdut viața la datorie. Alături de noi, în această sală, se află polițiste care au trăit drama de a-și pierde soții în misiune.

Le-am cunoscut anul trecut, sunt mame ale unor copii minori, cu greutăţi, femei puternice care au demonstrat că au forța de a depăși greutățile vieții și de a merge mai departe.

Le-am încadrat în Ministerul Afacerilor Interne și le-am oferit perspectiva unei cariere care să le permită să-și crească copiii fără grija zilei de mâine.

Am făcut acest lucru și în cadrul Ministerului Apărării Naționale și m-am bucurat să pot aduce și la Interne aceste principii în care cred foarte mult – Solidaritate și Camaraderie.

O altă prioritate a anului trecut a fost îmbunătățirea dotării logistice a structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Am demarat, astfel, cel mai ambițios plan de înnoire a parcului auto al ministerului, prin achiziția de autospeciale pentru munca operativă, în condițiile în care aproape 80% dintre mașini aveau o vechime mai mare de 10 ani.

Primele autovehicule au ajuns la structurile operative la sfârșitul anului trecut, urmând ca alte 2.879 de autospeciale să fie recepționate în prima jumătate a acestui an. Acest program va continua; în proiectul de buget pe anul 2015 este prevăzută suma de aproximativ 20,5 milioane euro, pentru achiziția, din venituri proprii, de noi autoturisme.

Suntem cu toții conștienți de faptul că nu poți asigura cetățenilor un serviciu de calitate fără dotări corespunzătoare sau fără un cadru normativ modern, adaptat riscurilor și provocărilor actuale.

Vreau să fiți convinși că, pentru mine, ca membru al Guvernului, asigurarea unui standard înalt de dotare logistică pentru structurile acestui minister va rămâne o prioritate și pentru perioada următoare.

Și contez pe faptul că, pe lângă finanțările de la bugetul de stat, pe care le-am amintit, fiecare structură va susține acest demers de modernizare, prin atragerea de fonduri europene sau a altor surse de finanțare.

Pentru viitoarea perioadă de programare, până în 2020, au fost definite, în primă etapă, 140 de proiecte, în valoare de peste 700 de milioane Euro, în condițiile în care, pentru anul 2014, bugetul aprobat pentru proiectele finanţate din programe europene nerambursabile a fost de 35,9 milioane Euro, cu un grad de execuţie de 96,5%.

Dacă ne raportăm la gestionarea situațiilor de urgență, anul 2014 a fost un an al provocărilor, un an îndoliat de două tragedii aviatice, un an al lecțiilor învățate.

Realitățile cu care ne-am confruntat au condus la regândirea întregului Sistem Național de Management al Situațiilor de Urgență, astfel încât să asigurăm creșterea potențialului de acțiune la nivelul întregii ţări.

Pentru a asigura coordonarea coerentă și unitară a intervențiilor, am dispus organizarea tuturor structurilor cu atribuții principale și de sprijin conform Concepției unice de acțiune în situații speciale.

În baza acestei Concepții, toate instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență utilizează proceduri identice pentru asigurarea interoperabilității și a unei coordonări sub comanda unică a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență a tuturor forțelor, mijloacelor și resurselor existente la nivel național.

Au fost inventariate, la nivelul fiecărui județ, toate tipurile de riscuri, conform particularităților regiunii respective, precum și toate capabilitățile de intervenție – ale MAI, ale celorlalte instituţii aparţinând Sistemului Naţional de Management în Situații de Urgență, dar și ale operatorilor privați.

Astfel, avem o perspectivă clară a tuturor forțelor și resurselor care pot fi mobilizate în orice zonă a țării, în orice moment.

Am constituit și operaționalizat noi structuri, permanente sau temporare, de suport decizional, respectiv: Platforma de coordonare operațională a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Centrul Operațional de Comandă al Guvernului și Centrul Național de Conducere Integrată al MAI. Acesta din urmă funcționează permanent, 24 de ore din 24, și are atribuții în domeniul gestionării situațiilor speciale din domeniul ordinii publice și al situațiilor de urgență ce pot apărea pe teritoriul național.

Efectele acestor modificări au fost resimțite imediat după implementare. Primele intervenții în situații de urgență după adoptarea acestora, fie că a fost vorba de intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice severe,  de accidente grave sau de incendii, au fost mult mai bine coordonate.

În urma misiunilor derulate în cooperare cu celelalte componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă – poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră, unităţi ale MApN, STS, SRI, SPP, structurile pentru situații de urgență din cadrul MAI au salvat viețile a peste 5.600 persoane şi au protejat bunuri în valoare de aproximativ 2,33 miliarde lei.

La nivel naţional au fost gestionate peste 355.000 de urgenţe, ceea ce înseamnă o  medie de 974 de intervenții pe zi. Și trebuie să evidențiez aici numărul mare de misiuni aeriene ale Inspectoratului General de Aviație, mai mult de 8.000 de ore de zbor, dintre care peste 5.000 de ore au fost misiuni de salvare medicală SMURD.

Doamnelor și domnilor,  Stimaţi invitaţi,

În spatele acestor cifre stă munca oamenilor noștri care, cu profesionalism și dăruire, s-au pus în slujba românilor, uneori în condiții extrem de grele sau riscându-și propria viață, pentru protejarea și salvarea celor aflați în pericol.

În contextul noilor provocări generate de amenințările convenționale și neconvenționale cu efecte inclusiv asupra fenomenului criminalității, anul trecut am adoptat o nouă abordare de răspuns strategic integrat din partea instituțiilor statului din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Pentru creșterea capacității de acțiune a instituțiilor guvernamentale în prevenirea și combaterea criminalității circumscrise amenințărilor în domeniul securității naționale, am înființat și operaționalizat, prin Hotărâre de Guvern, Grupul Interministerial Strategic (GIS).

Acest organism cu rol strategic, reprezintă o platformă de cooperare între instituțiile din domeniul securității naționale care asigură coerența operațiunilor și punerea în comun a tuturor capabilităților de care acestea dispun pentru creșterea eficienței acțiunilor.

Prin acest mod de abordare integrată, Grupul Interministerial Strategic a fost organismul care s-a implicat în cele mai importante situații de criză, de ordine publică cu care instituțiile statului s-au confruntat.

De asemenea, prin coordonarea integrată a acțiunilor derulate, structurile Ministerului Afacerilor Interne au contribuit la creșterea substanțială a numărului constatărilor pe linia criminalității economico-financiare. Vorbim de o creştere a constatărilor de peste 72% față de anul 2013.

Pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale au fost soluționate 15.395 de dosare, fiind trimise în judecată 2.703 persoane, iar în ceea ce privește contrabanda și frauda vamală au fost reținute, în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 166 milioane de lei.

În domeniul criminalității organizate, prin acţiunea concertată a structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2014, au fost destructurate 237 de grupuri organizate, 1.995 de persoane fiind trimise în judecată.

În scopul menținerii climatului de ordine publică, Poliția Română a desfășurat zilnic, în medie, 760 de intervenții rapide la evenimente, 300 de acțiuni cu efective mărite, peste 2.300 de controale și a aplanat 460 de situații potențial conflictuale.

Conducerea și coordonarea integrată a activităţii Poliţiei şi Jandarmeriei Române, de menţinere şi asigurare a ordinii publice, au avut ca rezultat scăderea semnificativă a faptelor anti-sociale din zona publică.

Iar 2014 nu a fost deloc un an uşor din punct de vedere al asigurării ordinii publice.

Am gestionat foarte bine două procese electorale care s-au desfășurat într-un climat general de normalitate, fără evenimente care să pună în pericol siguranța cetățenilor sau legalitatea exercitării votului.

La nivel naţional, pentru asigurarea ordinii publice, Jandarmeria Română a desfăşurat peste 328.000 de acţiuni, dintre care aproape o treime au fost realizate împreună cu Poliţia Română.

Profesionalismul Jandarmeriei Române a fost demonstrat inclusiv prin participarea anul trecut la misiunea de instruire și mentorat din Afganistan, dar și prin participarea unui nou contingent alcătuit din 28 de jandarmi la misiunea de reconstrucție instituțională a statului afgan, începută în ianuarie 2015. Trebuie menționat că în această nouă misiune NATO participă și 5 polițiști români.

În domeniul migrației ilegale, dacă în primele două trimestre valorile migraţiei au fost apropiate de media anului 2013, în trimestrele III şi IV numărul migranţilor depistaţi a înregistrat creșteri la frontiera cu Bulgaria (+44%) dar și la frontiera maritimă (+37%).

La Marea Neagră, în apele teritoriale românești, au fost depistate mai multe grupuri de migranți, însumând 347 de persoane care au necesitat asistență și prim-ajutor din partea polițiștilor de frontieră români, având în vedere ambarcațiunile nesigure folosite de migranți.

Cazurile înregistrate în anul 2014, în apele teritoriale românești, alături de incidentele semnalate în apele teritoriale ale Turciei și Bulgariei, în care au fost descoperite ambarcațiuni cu migranți la bord, confirmă faptul că ruta migraționistă pe mare din Turcia în România este încă activă. Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate şi atenție aceste tendinţe, chiar dacă la acest moment nu vorbim de un fenomen de mare risc.

Doamnelor și domnilor,

Evenimentele înregistrate în plan internațional au readus tema siguranței cetățenilor pe agenda ministerelor de interne ale tuturor țărilor europene.

Aceste provocări ne-au pus în fața unor analize serioase a activității noastre și au determinat, în consecință, unele măsuri de consolidare a sistemului de siguranță și ordine publică.

Şi vreau să anunţ aici că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost elaborată noua Strategie Națională de Ordine și Siguranță Publică pentru perioada 2015-2020, document care, de astăzi, va intra în etapa consultării și dezbaterii publice.

Strategia stabilește ce avem de făcut în următorii 5 ani pentru eficientizarea sistemului de ordine publică și siguranță printr-o abordare preventivă, orientată către nevoia de securitate a cetățeanului și întărirea autorității instituțiilor care au ca atribuții creșterea nivelului de siguranță, protejarea economiei naționale, a spațiului cibernetic și securizarea frontierelor.

Domnule Președinte al României, domnule Prim-ministru, am convingerea că noua Strategie Națională de Ordine și Siguranță Publică va fi adoptată cât mai curând la nivelul Guvernului României, sigur, după consultarea tuturor instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale și după prezentarea sa în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Stimaţi invitaţi, stimați colegi,

Cea mai importantă resursă a acestui minister sunt oamenii, colegii noştri, cei a căror dăruire faţă de profesie, faţă de ţară şi cetăţean, a făcut ca acest bilanţ să fie unul pozitiv.

Toate aceste rezultate nu sunt doar cifre statistice, ci ele se regăsesc și în dimensiunea reală – cea a percepției cetățenilor față de siguranța de zi cu zi, față de pericolul infracționalității – în încrederea pe care românii o acordă structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Din această perspectivă, conform sondajelor de opinie, Poliția Română a încheiat anul trecut cu un nivel de încredere de peste 50%, Jandarmeria Română este constant la un nivel de încredere a populației de peste 60% iar despre pompieri știm cu toții că se află pe primul loc în orice sondaj.

Vreau astăzi să mulţumesc tuturor pentru efortul și munca depusă în anul 2014. A fost un efort comun, pentru că noi, în Ministerul Afacerilor Interne, suntem o mare echipă – conducerea ministerului, ofițerii, subofițerii, militarii și personalul civil din toate structurile ministerului.

Dragi colegi, românii au mare încredere în noi și cu toții avem datoria să nu-i dezamăgim.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au participat luni la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2014.

De asemenea, la bilanțul MAI, au mai fost prezenți procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, ministrul justiției, Robert Cazanciuc, ministrul transporturilor, Ioan Rus, ministrul apărării, Mircea Duşa, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, procurorul șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Elena Georgiana Hosu, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale

R.D.