Vicepremierul pentru securitate națională și-a reafirmat, joi, solidaritatea cu familiile victimelor, cu poporul american şi cu toţi cei care, sub o formă sau alta, au avut ori au de suferit de pe urma atacurilor teroriste
Joi, la 13 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, și Ministerul Afacerilor Interne își reafirmă solidaritatea cu familiile victimelor, cu poporul american şi cu toţi cei care, sub o formă sau alta, au avut ori au de suferit de pe urma atacurilor teroriste.
Pentru toate ţările democratice, data de 11 septembrie rămâne un reper major în istoria recentă a lumii. A fost momentul care a arătat că valorile democratice, drepturile, libertăţile şi principiile lumii nord-atlantice trebuie apărate cu totul altfel decât au fost până în 2001. A fost momentul care a demonstrat că siguranţa şi securitatea cetăţenilor depind nu doar de ceea ce se întâmplă în interiorul graniţelor, ci şi de evoluţiile din cele mai îndepărtate regiuni ale globului.
Din acest motiv, România s-a angajat cu toată determinarea în războiul împotriva terorismului. Prin structurile sale abilitate, ţara noastră a desfăşurat şi desfăşoară operaţiuni menite să combată şi să diminueze orice risc la adresa siguranţei naţionale. În cei 10 ani de apartenenţă NATO, România a contribuit direct şi consistent la lupta împotriva terorismului, manifestându-se ca un furnizor important de securitate în cadrul Organizaţiei. Alături de aliați, România a plătit un tribut de sânge pe fronturile din Irak și Afganistan, 26 dintre militarii români căzând la datorie în aceste teatre de operații. Jertfa eroilor militari români este cu atât mai elocventă cu cât valorile pentru care ei au luptat au privit securitatea și binele comun. De asemenea, România şi-a exprimat constant opţiunea activă în cadrul NATO în ceea ce priveşte efortul comun de garantare a păcii şi libertăţii cetăţenilor din statele Alianței Nord-Atlantice.
Mai ales în contextul actual, când instabilitatea se manifestă cu efecte dramatice în tot mai multe zone de pe glob, este extrem de important ca statele democratice să înţeleagă tot mai bine semnificaţiile zilei de 11 septembrie. Pacea, libertatea şi securitatea nu sunt ireversibile. Tocmai de aceea, lupta pentru apărarea acestor valori nu trebuie să fie trecută niciodată în plan secundar. După atacurile teroriste din 2001, România a suferit alături de întreaga lume, dar a şi învăţat o lecţie deosebit de importantă: stabilitatea şi securitatea se câştigă greu, dar se menţin şi mai greu. Iar România, ca orice stat NATO, este pregătită în orice moment să facă orice sacrificiu pentru apărarea cetăţenilor, pentru pace, libertate şi securitate.
Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne
R.D.