-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:37
No menu items!

Gabriel Oprea a prezentat ferm, la Bruxelles, poziția neschimbată a României față de criza imigranților

spot_img

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a prezentat, luni, la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care a avut loc la Bruxelles, mandatul încredinţat de preşedintele României şi de primul-ministru.

Vicepremierul a arătat că, potrivit mandatului, România va participa la mecanismul de relocare, prin preluarea unui număr de 1.705 solicitanți de azil din Italia și Grecia, precum și a încă 80 de persoane din afara Uniunii Europene și nu este de acord cu impunerea unor cote obligatorii de către Comisia Europeană.

În intervenţia sa, vicepremierul Gabriel Oprea a declarat că România susţine nevoia unei abordări comune a problemei migraţiei, cu care se confruntă unele state europene, apreciind ca necesară coerenţa cu orientările strategice date de Consiliul European extraordinar din 23 aprilie a.c. în ceea ce priveşte caracterul voluntar al măsurilor de solidaritate ale Uniunii Europene.

Totodată, ministrul de interne român a menţionat că pentru asumarea unui nou angajament politic în privinţa relocării intra-UE este necesară o foarte atentă cuantificare a tuturor aspectelor de natură practică pe care le incumbă o asemenea măsură, cum ar fi: implicaţiile financiare, situaţia capacităţilor naţionale de recepţie, integrarea persoanelor relocate în ţările-gazdă, durata de relocare şi aspectele privind returnarea.

În cadrul discuţiilor cu miniştrii de interne din Uniunea Europeană şi membrii Comisiei Europene, vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat că România contribuie activ la securitatea comună a Uniunii Europene, fiind pe locul II ca număr de experţi care activează în FRONTEX şi, în special, prin securizarea a 2.070 de kilometri de frontieră externă a Uniunii Europene, lucru pe care îl face cu responsabilitate, acţionând ca un membru de facto al spaţiului Schengen.

Referindu-se la situaţia înregistrată în statele europene, vicepremierul Gabriel Oprea a susţinut că este nevoie de o strategie amplă, integratoare și finanțată corespunzător, care să vizeze atât intervenția la sursă a cauzelor, cu măsuri de natură economică, socială și educațională, cât și cooperarea cu țările de tranzit, care joacă un rol crucial în limitarea plecărilor masive spre Europa.

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a apreciat ca extrem de importantă intensificarea tuturor măsurilor de combatere a traficului ilegal de persoane prin consolidarea şi intensificarea schimbului de informaţii şi date, şi a anunţat că România este dispusă să contribuie suplimentar la activitățile operative ale FRONTEX și ale altor agenții ale Uniunii Europene din domeniul securității.

De asemenea, vicepremierul Gabriel Oprea a apreciat ca extrem de importantă luarea cu celeritate a măsurilor de triere pentru identificarea persoanelor care nu se califică pentru obţinerea protecţiei internaţionale şi returnarea acestora conform standardelor în materie.

Ministrul afacerilor interne, a menţionat că este, totodată, necesară monitorizarea permanentă a evoluției situației și în alte zone de conflict care ar putea genera fluxuri masive de refugiați, referindu-se la Ucraina. Totodată, este importantă și consolidarea cooperării cu Organizația Națiunilor Unite din cel puțin două considerente – al sprijinului umanitar pe care îl poate oferi în zonele de conflict și al misiunilor de menținere a păcii pe care le poate lansa sau consolida în zonele de interes pentru Uniunea Europeană.

Am susţinut permanent aplicarea principiului solidarităţii iar România ştie să fie solidară cu partenerii săi din Uniunea Europeană

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională

În cadrul reuniunii la care participă miniştrii de interne din Uniunea Europeană şi reprezentanţii Comisiei Europene, sunt discutate toate aspectele cuprinse în pachetul de propuneri prezentat de către Comisia Europeană la data de 9 septembrie.

Andrei Tudor