6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:06
No menu items!

Gabriel Oprea a demisionat din funcția de vicepremier. A fost învestit ministru de interne în Guvernul Ponta II UPDATE

spot_img

OPREA_MAI

  • UPDATE

Gabriel Oprea a depus, miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestire în funcția de ministru al afacerilor interne în Guvernul Ponta II.

Gabriel Oprea va asigura însă interimatul pentru postul de vicepremier fără portofoliu în Guvernul Ponta II, funcție rămasă vacantă după demisia sa.

  • UPDATE

Traian Băsescu a semnat, miercuri, numirea lui Gabriel Oprea în funcția de ministru al afacerilor interne în Guvernul Ponta II.

Din cauza blocajului fără precedent apărut în învestirea Guvernului Ponta III, Gabriel Oprea a demisionat, miercuri, din postul de vicepremier în Guvernul Ponta II pentru a putea asigura în continuare conducerea Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Concret, până la decizia Curții Constituționale privind avizarea noului Executiv – care este așteptată sâmbătă și având în vedere faptul că interimatul asigurat de Gabriel Oprea la MAI expira sâmbătă, 8 martie, acesta a demisionat din postul de vicepremier fără portofoliu în Guvernul Ponta II și va fi numit, miercuri, ministru al afacerilor interne tot în Guvernul Ponta II. Asta, pentru ca Ministerul Afacerilor Interne – una dintre cele mai importante instituții ale statului – să nu rămână fără ministru.

În plus, Gabriel Oprea va asigura interimatul pentru postul de vicepremier fără portofoliu în Guvernul Ponta II, funcție rămasă vacantă după demisia sa.

Când noul guvern va fi învestit, Gabriel Oprea va ocupa postul de ministru al afacerilor interne și pe cel de vicepremier pe probleme de siguranță națională și ordine publică.

Raluca Dan