1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:26
No menu items!

UPDATE Furtuni violente pe Coasta de Azur: cel puțin 16 morți / VIDEO

spot_img
  • UPDATE

Cel puţin 16 persoane au murit în urma unor furtuni extrem de violente, urmate de inundaţii masive, care au avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în sud-estul Franţei, în zona cunoscută sub numele „Coasta de Azur”, numeroase vehicule şi case fiind duse de viituri în Marea Mediterană.

Potrivit prefecturii departamentului Alpes-Maritimes, bilanţul provizoriu este de 16 morţi şi trei dispăruţi. Aproximativ 70.000 de case sunt afectate de întreruperi ale electricităţii.

Zonele cele mai afectate sunt Cannes, Cannet, Antibes, Juan les Pins şi Theule sur Mer.

Preşedintele François Hollande s-a deplasat duminică dimineaţă în zonele sinistrate, împreună cu ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve.

Potrivit „bilanțului” inițial, nu mai puțin de 13 persoane au murit în urma furtunilor violente și a inundațiilor care au cuprins sâmbătă Coasta de Azur (sud-estul Franței), potrivit unui bilanț provizoriu al autorităților locale, relatează AFP.

Inundațiile puternice au cuprins și străzile din orașele Cannes și Nisa. Primarul orașului Cannes, David Lisnard, a precizat că anumite autovehicule au ajuns în apa mării din cauza inundațiilor, descriind gravitatea situației. “Am salvat foarte mulți oameni, însă trebuie să rămânem vigilenți mai ales că în astfel de situații pot apărea jafurile”, a declarat Lisnard. El a confirmat că există un plan de urgență în astfel de situații în care sunt implicate poliția, serviciile municipale și forțele pentru situații de urgență.

Ministrul de interne Bernard Cazeneuve va merge duminică în zonele afectate de inundații pentru a discuta cu cei implicați în gestionarea situației, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Potrivit autorităților, bilanțul victimelor s-ar putea modifica. În zona cea mai afectată de inundații peste 35.000 de locuințe nu au energie electrică. O parte din autostrada A8 este inundată, iar Societatea Națională a Căilor Ferate Franceze (SNCF) a transmis că peste 12 trenuri cu pasageri sunt blocate în diferite gări din sud-estul Franței.

Președintele francez Fracois Hollande a transmis solidaritatea națiunii franceze și a prezentat condoleanțele sale pentru rudele victimelor. La rândul lui, premierul Manuel Valls și-a exprimat susținerea față de familiile îndoliate.

inundatii_franta3

R.D.

Foto: Twitter