4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:02
No menu items!

Furtuni și ploi după caniculă. De când se schimbă vremea

spot_img

După caniculă ne pregătim de furtuni puternice, inclusiv grindină. Vremea se schimbă radical începând de marți, avertizează meteorologii. 

„Ne răcorim treptat. Ne-am aflat sub incidența unui val de căldură care a determinat temperaturi foarte ridicate. Chiar 38 – 39 de grade am avut maxime sâmbătă, în sud-vestul teritoriului, în consecință, disconfort termic foarte accentuat. Acum ne răcorim ușor. Chiar duminică și luni, în partea de vest, de nord, de centru a teritoriului, temperaturile mai scad. Vorbim deja de o vreme călduroasă doar, acest lucru însemnând maxime de 30 și ușor peste 30 de grade, chiar mai scăzute în nordul Moldovei, 27-28 pe litoral, în estul Transilvaniei”, a spus meteorologul Alina Şerban, duminică, la Antena 3.

„Masa de aer cald, chiar dacă are tendința de a părăsi teritoriul țării noastre, va mai rămâne totuși și astăzi și mâine în partea de sud și de sud-est a teritoriului”, a completat meteorologul. 

Temperaturile scad simţitor începând de marţi, iar asta aduce fenomene specifice instabilității atmosferice. „În jumătatea de nord a teritoriului, chiar temperaturi maxime de la 25-26, cel mult 27-28 de grade, mai ridicate ușor în partea de sud (…)Vor fi cantități mai importante de apă în intervale scurte de timp, în mod deosebit descărcări electrice, intensificări ale vântului, care mai pot lua și aspect de vijelie și căderi de grindină”, avertizează meteorologul ANM.

R. Dan