Meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică şi disconfort termic, valabilă până sâmbătă, la ora 20.00
Averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină se vor semnala, de sâmbătă după-amiază, până duminică seară, în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică şi disconfort termic pentru perioada 16 august, ora 14:00 – 17 august, ora 20:00.
În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură. În aceste regiuni se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 – 20 de litri/metrul pătrat şi izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, 30 – 40 de litri/metrul pătrat.
În după-amiaza zilei de sâmbătă, în estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vremea se va menţine călduroasă, vor fi temperaturi maxime de 32 – 34 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge local pragul critic de 80 de unităţi şi disconfortul termic va fi accentuat.
R.D.