0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 4:57
No menu items!

Funcţiile vacante dintr-o serie de ministere, desfiinţate

spot_img
Funcţiile vacante dintr-o serie de ministere, desfiinţate
foto: victorponta.ro

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o serie de hotărâri care vizează desfiinţarea funcţiilor vacante la ministerele care şi-au realizat procesul de restructurare, a anunţat premierul Victor Ponta.

„Astăzi, am aprobat un număr de hotărâri privind acele ministere care deja şi-au îndeplinit procesul de restructurare. Este vorba de desfiinţarea funcţiilor vacante, deci funcţii neocupate, care însă permiteau păstrarea unui număr superior de funcţii de conducere. Nu se aplică această reducere nici la sănătate, nici la educaţie, nici la apărare sau interne, ci doar la acele servicii ale administraţiei publice centrale şi, de asemenea, din aparatul central al Guvernului şi al ministerelor. Până la sfârşitul anului, într-adevăr, un număr de 2.800 de funcţionari vor pleca”, a declarat primul-ministru.

El a precizat că acest lucru va permite revenirea la regula de angajare 1 la 1, iar posturile vacante nedesfiinţate din sănătate şi educaţie pot fi ocupate pe măsură ce va exista disponibilul în anvelopa salarială.

Aproximativ 2.800 de oameni vor pleca din aparatul administrativ în perioada următoare, declara în urmă cu două săptămâni premierul.

„O să plece vreo 2.800 de oameni în perioada imediat următoare, pe baza ordonanţei pe care am adoptat-o deja, cea cu desfiinţarea posturilor vacante şi cu anumite restructurări în autorităţile centrale”, a adăugat Ponta.

A.V.