1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:51
No menu items!

Fumatul, interzis minorilor în locurile publice. Proiectul, adoptat de Senat

spot_img

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în locurile publice.

Propunea legislativă prevede că „interzicerea consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”.

„Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari PSD.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

                                                                                                                  Adina Silav