Laleaua a apărut cu sute de mii de ani în urmă, undeva, între nordul Chinei şi sudul Europei. Povestea lalelei este plină de intrigi şi inimi frânte. Floare remarcabilă, pare să aibă puterea de a captiva inimi şi de a le distruge apoi.
În imperiul otoman condus de sultanul Suleiman I, lalelele erau cultivate şi îngrijite, fiind preferatele sultanului şi ale anturajului său. Mai târziu, în timpul domniei turcului Ahmed al III-lea, laleaua a fost declarată simbol al bogăţiei şi prestigiului, perioada numindu-se „era lalelelor” şi considerându-se că laleaua e mai valoroasă decât viaţa.
Desfăşurat într-o noapte cu lună plină, în grădini luminate cu lămpi de cristal, festivalul lalelelor găzduia sute de vaze somptuoase şi frumos decorate, pline cu lalele delicate şi colivii pline cu privighetori şi canari cântători. Invitaţii la festival purtau haine în culori care se armonizau cu florile expuse.
În acest timp, în Olanda înmugurea pasiunea pentru cultivarea lalelelor. În ce-a de-a doua jumătate a secolului al şaselea, vestea lalelelor a ajuns în Europa şi prefectul Clusius, care îngrijea Grădinile Medicinale Regale din Praga, a cerut bulbi. Câţiva ani mai târziu, acesta a fugit în Olanda, cerând azil religios şi devenind curatorul Grădinii Botanice din Leiden. Popularitatea lalelelor a crescut, iar horticultorii pasionaţi au furat câţiva bulbi. Acest gest l-a dezgustat atât de tare pe Clusius, încât a renunţat la cultivarea şi îngrijirea lalelelor, iar florile au fost eliberate din „închisoare”, începând să fie cultivate de toţi doritorii.
„Omul primeşte întotdeauna prea mult de la soartă ca să fie fericit şi destul ca să nu fie.”
C.N.