6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:28
No menu items!

Frații Micula au de primit de la statul român dublul sumei câștigate în instanță. Cine negociază pentru ei

spot_img

Fratii_Micula_SZ

Ioan și Viorel Micula, proprietarii grupului European Drinks, trebuie să primească de la statul român aproximativ 800 de milioane de lei, și nu 376 de milioane de lei, suma stabilită de arbitrii Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID) de pe lângă Banca Mondială. Șansele ca cei doi să obțină suma dorită sunt extrem de mari, având în vedere cine negociază pentru ei.

Surse apropiate negocierilor au declarat, pentru Sursa Zilei, că intersele celor doi oameni de afaceri sunt reprezentate înromulus dascalu discuțiile cu autoritățile, pe lângă avocați, de Romulus Dascălu (foto 2), administratorul uneia dintre firmele aflate sub umbrela European Drinks și preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Alcoolului GARANT. Acesta este și soțul vicepreședintelui Curții de Conturi a României, Doina Dascălu, care a deținut, în perioada 2005 – 2008, funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice- Departamentul Buget.

La finalul anului trecut, cea mai înaltă instanță judecătorească pentru litigiile economice le dădea câștig de cauză fraților Micula, în procesul acestora cu statul român pe tema eliminării anumitor facilități fiscale. Aceștia au cerut despăgubiri de 250 de milioane de dolari, dar le-au fost acordate 376 de milioane de lei (85 de milioane de euro), plus dobânzi. Deși suma stabilită de arbitri este una dintre cele mai mari compensații acordate în istoria ICSID, frații Micula au declarat că grupul lor trebuia să primească mai mult.

Aceleași surse apropiate negocierilor dintre autorități și frații Micula spun că discuțiile actuale vizează suma de aproximativ 800 de milioane de lei, în condițiile în care penalitățile și dobânzile curg din anul 2007. La 31 decembrie 2013, grupul European Drinks datora statului 98,4 milioane de lei, din care cea mai mare sumă, de 80 de milioane de lei, este către bugetul de stat. Ministerul Finanțelor a declarat deja că va compensa suma de plată cu datoriile pe care le au companiile celor doi la Fisc, dar suma pe care ar datora-o statul român depășește cu mult restanțele grupului.

Numele lui Romulus Dascălu, pilonul de bază în negocierile dintre oamenii de afaceri și autoritățile române, este pomenit pe mai multe telegrame ale Ambasadei SUA la București, care au ajuns pe mâna WikiLeaks în 2011.

Telegramele arătau că diplomații americani se opuneau acordării de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a unui credit de 200 de milioane de euro către European Drinks, considerând că aceasta are „practici mafiote” și că banii luați ar însemna concurență neloială pentru mai multe companii, printre care și Coca-Cola.

„Ieșiți din anii haotici ai României post-revoluționare ca „antreprenori”, principalii deținători ai companiei, gemenii cu numele de familie Micula, au urmărit agresiv creșterea afacerii, din câte se pare cu orice preț. Ei au creat o rețea de holdinguri și companii offshore pentru a deveni jucători substanțiali pe piața în creștere de băuturi și mâncare a României. Ei sunt implicați și în mită și intimidare, ca parte a strategiei lor de afaceri. Oricum, într-o țară cu politică permisivă și corupție administrativă, și o justiție disfuncțională, cele mai multe rapoarte de nereguli nu vor duce niciodată la o investigație legală formală”, scriu diplomații americani.

Aceleași documente mai vorbesc și despre influența lor politică, dând exemplu faptul că secretarul de stat de la acea vreme Doina Dascălu e soția lui Romulus Dascălu, director la unele din firmele European Drinks, sugerând că asta ajută compania să facă evaziune fiscală.

Procesul dintre frații Micula și statul român a fost deschis în 2005 la ICSID şi viza decizia autorităţilor române privind eliminarea unor facilităţi fiscale acordate grupului European Drinks pentru investiţiile în zonele defavorizate.

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, principalii acţionari ai grupului alimentar European Drinks, care au şi cetăţenie suedeză, susţineau la data deschiderii procesului, în 2005, că statul român nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia şi România.

„Solicităm să se menţină angajamentele luate şi să nu fim trataţi discriminatoriu faţă de alţi investitori. Ca cetăţeni suedezi, investiţiile făcute de noi pot fi considerate investitii suedeze în România“, declara la vremea respectivă Ioan Micula.

Dosarul în care proprietarii grupului European Drinks, fraţii Ioan şi Viorel Micula, acuzau guvernul că ar fi încălcat Tratatul bilateral româno-suedez prin care investiţiile reciproce erau protejate de anumite taxe a fost admis în 2008 de ICSID. Contextul istoric în care se încadrează decizia României de a elimina ajutorul de stat acordat pentru investiţiile în zone defavorizate ţine de negocierile României pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„Inițial, printr-o lege, statul român acorda facilități fiscale și de altă natură celor care investesc sume de bani de un anumit nivel în zone defavorizate. Aceste facilități erau acordate pentru o anumită perioadă de timp. Odată cu pregătirea intrării României în Uniunea Europeană (UE) aceste facilități au fost anulate prin abrogarea legii, sub pretextul că nu mai putem acorda alte ajutoare decât cele prevăzute în legislația UE. Greșeala a constat în faptul că statul român trebuia să informeze UE că sunt investitori care au niște drepturi câștigate printr-o lege și că nu le pot pierde așa peste noapte. Se putea face și altfel: puteau fi anulate facilitățile, dar cu mențiunea clară că acele contracte semnate deja cu investitorii din acele zone rămân valabile până la expirarea termenului din respectivele înțelegeri, au explicat surse judiciare pentru Sursa Zilei.

Astfel, profitând și de faptul că au și cetățenie suedeză, frații Micula au apelat la Curtea de Arbitraj de la Washington reclamând faptul că nu au beneficiat de tratament echitabil.

Cosmina Croitoru