2.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 7:28
No menu items!

Fraudă uriașă la proba de miercuri a Bacalaureatului de toamnă. Cîmpeanu: „Pedepsele vor fi drastice”

spot_img

Subiectele au fost postate pe un grup pe facebook de către elevi chiar din sala de examen. În scurt timp au apărut și rezolvările. Astfel, chiar în timpul probei de Bacalaureat, elevii au avut acces la rezolvări chiar din sălile de examen. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat că nu exclude o înțelegere între elevi și supraveghetori.

„Da, sunt cinci situaţii în care au fost semnalate aceste fraude. Sunt cinci săli de clasă, în cinci licee din cinci judeţe diferite: un liceu din Brăila, din Braşov, din Gorj, din Dolj.

Cunoaştem aceste licee, cunoaştem sălile de clasă, se identifică inclusiv poziţia elevilor şi cu siguranţă vor fi eliminaţi din examen şi vor avea o interdicţie de a se mai prezenta un timp”, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, miercuri, în exclusivitate la Antena 3.

Ministrul Cîmpeanu a mai spus că nu este exclusă deocamdată nici varianta ca elevii să fi avut susținerea supraveghetorilor în acest demers.

„Se fac verificări atât cât se pot face într-o școală. Profesorii au limitări în a face aceste verificări, în contextul în care tehnologia a evoluat, iar dispozitivele sunt foarte mici.

Luăm în calcul și să fie o înțelegere cu supraveghetorii”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la Digi24.

C.Dumitrescu