3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:11
No menu items!

Fraudă de amploare: Sute de tablouri semnate de nume mari ale picturii românești, în realitate falsuri

spot_img

Zece percheziții de amploare au avut loc, joi, în București, Iași, Botoșani, într-un dosar privind tablouri ce erau vândute drept opere de artă realizate de mari pictori români, în realitate falsuri girate cu certificate semnate de un expert acreditat.

În dosar se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.
 
Potrivit investigațiilor efectuate până acum, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiți clienți, ar fi comercializat tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, ca de exemplu Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian, etc.
 

Ministerul Culturii a declarat că nu are nicio legătură cu cazul, experții acreditați nefiind angajații săi.

Memorialul Ipoteşti a transmis, vineri, că expertul implicat în dosar este angajat al instituţiei, dar acesta a acţionat în nume propriu.

Reacțiile vin după ce, joi, polițiști coordonați de procurori de la Parchetul general au făcut percheziții ”la sediul unei instituții de cultură și locuințele, respectiv sediile unor persoane fizice și juridice, situate în municipiul București și în județele Iași și Botoșani.”

Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoțite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menționa în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora, spun polițiștii.
 
Joi, potrivit informațiilor oficiale, urmau să fie citați 40 de martori, în vederea audierii, din peste 200 de cumpărători.

Potrivit Monitorul de Botoșani, printre cei la care a făcut percheziții poliția este și Cotinel Munteanu, șef Serviciu Muzeografie, Conservare, Restaurare, Supraveghere din cadrul Memorialului Ipotești.

Cotinel Munteanu figura pe lista experților autorizați de Ministerul Culturii.

 
Bărbatul lucrează în cadrul Memorialului Ipotești de mai mulți ani, însă, în afara orelor de serviciu, el desfășura activitatea de expert independent, fiind autorizat de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor din cadrul Ministerului Culturii.